Băiatul care și-a ucis bunica nu este acceptat la școală. Ce spun părinții copiilor

.

Băiatul care și-a ucis bunica din cauza unor tulburări de comportament nu este acceptat la școală. Părinții celorlalți copii se tem pentru siguranța celor mici.

Copilul în vârstă de 9 ani și-a omorât bunica în urma unei crize de furie. Conform legii, acesta nu a putut fi pedepsit, iar acum părinții au vrut să îl înscrie la o școală, dar s-au lovit de refuzul politicos al directorilor, care au invocat lipsa de locuri în clase, conform Digi24.

Speriați de ce ar putea să li se întâmple copiilor lor, părinții s-au dus la inspectoratul școlar pentru a clarifica situația. Legea însă, îi permite băiatului să urmeze cursurile unei școli în ciuda problemelor comportamentale.

„Să vedem ce putem face astfel încât nici copilul să nu fie privat de nişte drepturi elementare, dar şi copiii noştri să fie în siguranţă” au spus unii dintre părinți.

Autoritățile au propus familiei să ia în calcul și varianta ca băiatul să învețe de acasă, ținând cont de faptul că în școală nu există un psiholog și nici un program de integrare în colectivitate a copiilor cu cerinţe speciale.

De asemenea, specialiștii spun că băiatul de clasa a patra ar putea învăța și la școală, atâta vreme cât este vegheat de un însoţitor pentru copii cu nevoi speciale.

Copilul în vârstă de 9 ani se afla în casă cu bunica când a înjunghiat-o de patru ori în jurul gâtului, apoi a sunat singur la 112 pentru a anunța faptul că a comis crima. Surse judiciare au susținut că în cadrul anchetei, copilul a declarat că motivul conflictului a fost refuzul bunicii de a-l lăsa la calculator.

Citește și: 

Cardi B a ajuns la poliție după ce a fost acuzată de agresiune

Detalii din culisele nunții regale. Ce dezvăluiri a făcut nașul de cununie al fostului Principe Nicolae

Sursă foto: shutterstock.com

Ultima modificare octombrie 2, 2018 3:55 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale