Bagaje pierdute la călătoria cu avionul? Refuz la îmbarcare? Iată ce ai de făcut!

.

 

Ce să faci când călătorești cu avionul, iar la destinație ți s-au pierdut bagajele? Sau atunci când te confrunți cu un refuz la îmbarcare? Ai dreptul la despăgubiri, la cazare și transport! Iată cum trebuie să procedezi și cui să te adresezi.

De Ziua Mondială a Consumatorului, Laura Pascu, purtătoarea de cuvânt al ECC România (o entitate cofinanțată de Comisia Europeană și de Guvernul României prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) ne anunță care sunt cele mai frecvente nemulțumiri ale consumatorilor români, și anume cele legate de drepturile pasagerilor: bagaje pierdute, întârzieri sau anulări de zbor, refuz la îmbarcare.

Iată câteva întâmplări cu final fericit ale călătorilor români, în care ECC a reușit să le ofere ajutor.

Mii de reclamații legate de nereguli la călătoria cu avionul

Reclamațiile privind încălcările legislației din domeniul drepturilor pasagerilor în transportul aerian, transportul cu autobuzul, cu trenul, pe mare și închirierea de mașini au reprezentat cea mai mare parte din numărul reclamațiilor primite, respectiv 50%, explică Laura Pascu de la ECC România. Reclamațiile vizând drepturile pasagerilor în transportul aerian au fost legate în principal de întârzieri și anulări ale zborurilor și refuzul companiilor aeriene de a acorda compensațiile stabilite prin legislația europeană, dar și probleme cu bagajele, cazuri în care cel mai important aspect reclamat a fost modul de calcul al compensațiilor pentru pierderea, întârzierea sau deteriorarea bagajelor. În privința contractelor la distanță, cei mai mulți consumatori s-au plâns de faptul că produsele nu au fost livrate, au fost livrate cu întârziere ori parțial.

Ce drepturi ai când avionul întârzie, zborul e anulat sau ai bagaje pierdute

Mulți oameni nu știu că au dreptul să primească diferite sume în compensație pentru că li s-a anulat sau întârziat zborul. La fel, nu știu ca au dreptul la cazare, mâncare și transport în siguranță până la locul destinației lor. Se mulțumesc cu faptul că li se oferă un voucher de 5 euro sau că li se asigură transportul la destinație, chiar dacă nu li se oferă și cazare până la acel zbor.

Dacă avionul ajunge la destinație cu întârziere egală sau mai mare de 3 ore (chiar și în cazul zborurilor conexate operate de aceeași companie), ai dreptul la despăgubiri. Atunci când zborul este anulat și trebuie să stai o noapte în același oraș, iar compania nu oferă cazare, poți cere banii ulterior dacă păstrezi bonul fiscal. Ai dreptul să verifici produsul la livrare indiferent de ceea ce spune vânzătorul sau curierul. Dacă bagajul întârzie, poți cere banii cheltuiți pe obiecte de strictă necesitate în perioada cât nu ai avut bagaje. Dacă vânzătorul nu te informează că te poți răzgândi în 14 zile, poți prelungi perioada de răzgândire până la 12 luni.

Bagaje pierdute și la dus, și la întors

Cosmin a călătorit împreună cu soția în Tenerife în luna de miere. Zborul București-Madrid-Tenerife a fost operat de o companie din Spania. La destinație, Cosmin nu și-a primit bagajul și a fost nevoit să-și achiziționeze haine și produse de îngrijire în valoare totală de 355,35 euro. La întoarcere, în București, din nou unul din bagaje lipsea. Având în vedere faptul că în ziua următoare trebuia să plece într-o călătorie, a fost nevoit din nou să achiziționeze anumite produse pentru înlocuirea celor din cel de-al doilea bagaj lipsă. În cele din urmă, după câteva zile, cel de-al doilea bagaj lipsă a fost găsit și predat lui Cosmin. În schimb, primul bagaj pierdut nu a fost găsit. Cosmin a transmis o reclamație către compania aeriană spaniolă și a solicitat despăgubiri care să acopere valoarea obiectelor pierdute din primul bagaj și sumele cheltuite cu obiectele cumpărate ca urmare a pierderii și întârzierii bagajelor. Compania a oferit numai 500 euro. Neacceptând această ofertă, Cosmin a contactat ECC Romania care a preluat cazul și, cu ajutorul ECC Spania, a reușit să obțină o despăgubire totală de 1 524 euro.

Refuz la îmbarcare – nu au lăsat-o să urce cu fetița în avion

Flavia, consumatoare din România,  a zburat pe ruta Paris-Praga-București împreună cu fiica ei de 1 an și 6 luni. În momentul în care consumatoarea a vrut să folosească biletul de întoarcere București-Praga-Paris, i s-a comunicat că acesta a fost anulat, deoarece în sistemul comerciantului apărea că fiica ei nu călătorise pe ruta Praga-București. Consumatoarei nu i s-a permis să urce la bordul aeronavei și a fost nevoită să cumpere alt bilet. Ulterior, a făcut o reclamație către operatorul aerian, fără să obțină o soluție. Consumatoarea s-a adresat ECC România care a transmis cazul către ECC Cehia. În cele din urmă, consumatoarea a primit suma de 1 310 euro, însumând compensația pentru refuzul la îmbarcare și costurile suplimentare cu masa și cazarea.

Cele mai ciudate plângeri primite de ECC

Dacă îi intrebi pe consumatori, ei vor spune că nu sunt ciudate, ci normale. A fost un caz cu un domn care si-a cumparat o cremă pentru erecție și a zis că nu funcționează. Altă dată, un domn care a cumpărat un tractor din altă țară și voia să se răzgândească în 14 zile, pentru ca l-a luat online, dar nu a luat în calcul cât îl costă pe el transportul de returnare.

Sau o familie care a avut un deces în Italia și, în loc să i se trimită coșciugul în Bucuresti, aceasta ajuns la Iași.

Ar mai fi de amintit că o anumită companie aeriană profită de faptul că există în lege o clauză pentru împrejurări excepționale, care duc la anulări și întârzieri de zbor din cauza păsărilor, aăa că toate păsările cerului intră în motoarele lor, prin urmare compania scapă de răspundere și nu mai plătește despăgubirile obligatorii.

Sursa foto – 123RF

Citește și:

15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. Tu îți cunoști drepturile?

Șapte pași pentru a cumpăra cel mai ieftin bilet de avion

    
Vedete din Romania Vedete internationale