Avertizare ANM! Ploi torențiale în toată țara

.

ANM a emis o avertizare de ploi torențiale de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Atenționarea va intra în vigoare astăzi, de la ora 15, până luni, 15 aprilie, la ora 10. 

Meteorologii vin cu vești proaste astăzi. În următoarele zile vom avea parte de averse și descărcări electrice în tot teritoriul. Până luni, vremea va fi instabilă și vor predomina ploile moderate cantitativ, potrivit prognozei meteo emisă de ANM.

În intervalul 11 aprilie, ora 15 – 15 aprilie, ora 10, va ploua temporar în toate regiunile și precipitațiile vor fi mai ales sub formă de averse, însoțite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în partea de sud-vest, sud și sud-est.

„Cantitățile de apă vor depăși local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia și zonele montane aferente, 30…40 l/mp” anunță specialiștii ANM.

Și la munte vor predomina ploile. Acestea vor contribui la topirea stratului de zăpadă, mai ales în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

Avertizare ANM! Prognoză specială pentru București

În același interval de timp, 11 aprilie, ora 15 – 15 aprilie, ora 10, vremea în București va fi închisă, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare. Și în această zonă vom avea parte de condiții meteo nefavorabile, cum ar fi ploi, temporar moderate cantitativ. Acestea se vor transforma și în averse, ce pot fi însoțite de descărcări electrice. Media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorilor de 13 – 18 grade. Pe timp de noapte, regimul termic va avea valori de 6 – 9 grade Celsius.

Sursă foto: shutterstock.com

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale