Un cuplu de bătrâni trecuți de 70 de ani au decis să divorțeze după 40 de ani de căsătorie pe fondul neînțelegerilor dintre ei. Hotărâți să pună capăt certurilor, cei doi bătrâni s-au prezentat în biroul unui avocat.
Deși era nedumerit de decizia lor, avocatul le-a înmânat totuși actele de divorț. Înainte să semneze, soția i-a spus soțului: „Eu chiar te iubesc, dar nu mai pot continua așa. Îmi pare rău!”, iar bărbatul a aprobat că o înțelege.
Încercând să repare lucrurile între ei, avocatul le-a sugera să ia cina în oraș, doar ei trei . „De ce nu? Din moment ce vom rămâne prieteni”, s-a gândit soția.
La masă, predomina o tăcere stânjenitoare, dar când a fost servit primul fel de mâncare, pui prăjit, bătrânul a luat copanul și l-a pus în farfuria soției. „Ia tu copanul, este cel mai bun”, i-a spus el.
Dar femeia i-a replicat aspru: „Asta a fost mereu problema la tine, niciodată nu te-ai gândit la cum mă simt eu. Nu știi că urăsc copanele?”.
În acea noapte, niciunul dintre cei doi bătrâni nu a dormit prea bine. Se gândeau amândoi cum au ajuns în această situație și voiau să vorbească unul cu celălalt.
După câteva ore, în toiul nopții, bărbatul a luat telefonul și a format numărul soției. Voia să îi spună că o iubește și că nu își poate imagina viața fără ea, dar femeia nu a răspuns.
La rândul ei, soția era tristă și nu înțelegea cum după atâția ani soțul ei nu a ajuns să o cunoască prea bine. Auzea telefonul sunând, dar a refuzat să răspundă știind că e el. „Care e rostul, s-a terminat acum. Am vrut acest lucru și nu vreau să mă răzgândesc”, gândea ea.
Telefonul încă suna, așa că a decis să îl închidă definitv.
A doua zi, femeia a primit vestea că el a murit. Soția s-a grăbit spre apartamentul lui ca să îl vadă pentru ultima dată și i-a găsit trupul neînsuflețit întins pe canapea, cu telefonul încă în mână. Bărbatul a suferit un atac de cord, în timp ce încerca să vorbească cu ea la telefon.
După înmormântare, femeia s-a dus să strângă lucrurile soțului din apartamentul lui și a găsit întâmplător un plic pe care scia numele ei. L-a deschis și a izbucnit în lacrimi după ce l-a citit:
„Pentru draga mea soție,
În momentul în care citești asta, sunt sigur că nu mai sunt în preajma ta. Aici vei găsi niște bănuți pe care i-am strâns toată viața mea. Deși nu sunt foarte mulți, sper că vor fi în măsură să mă ajute să îmi țin promisiunea pe care ți-am făcut-o în ziua nunții noastre. Nu mai pot avea grijă de tine, însă vreau să folosești acești bani în momentele dificile din viața ta. Vreau să știi că voi fi întotdeauna lângă tine. Te iubesc!”
Emoționată și plină de regrete, femeia a rămas în acel apartament pentru a trăi cu amintirea soțului ei.
Citește și – S-au certat și l-a trimis să doarmă pe canapea. A doua zi l-a găsit mort
Citește și – A vrut să divorțeze de soț, dar s-a răzgândit după ce a văzut talpa bocancilor lui
Foto – Shutterstock
Ultima modificare octombrie 2, 2017 4:44 pm