Aproape la fel de important ca şi gustul, aspectul mâncărurilor trebuie să fie impecabil, mai ales dacă vrei să faci impresie bună
Farfuria
Deşi multe mâncăruri arată bine pe un vas alb, aspectul altora suferă tocmai din cauza nonculorii devenite neexpresive. Aşa că achiziţionează-ţi farfurii în mai multe culori. De exemplu, în timp ce o tortilla arată foarte bine de o farfurie întinsă, rustică, de un cărămiziu închis, locul unei felii de tort cu ciocolată e pe o farfurie albă, simplă, de porţelan. O altă regulă: farfuria să aibă o dimensiune proporţională cu porţia de mâncare, pentru că ”vedeta” este… ceea ce urmează să mănânci, nu vasul.
Prima impresie
Înainte de toate, asigură-te că farfuria e curată ca lacrima. Apoi, pune carnea în centru. Dacă e o porţie prea mare, aşaz-o astfel încât să ocupe toată partea dreaptă a farfuriei. Atenţia cade pe această parte, aşa că nu trebuie să o neglijăm. Apoi pune garnitura în jurul cărnii. Nu folosi ingrediente care nu au legătură cu meniul serii, doar pentru că arată bine.
Imaginea de ansamblu
Unele mâncăruri arată bine pe farfurie. Altele arată şi mai apetisant în vasul în care au fost gătite. Lasagna nu se aşază pe farfurie înainte de sosirea invitaţilor. Sosul se toarnă peste paste, cartofi sau legume. Şterge marginea farfuriei cu un şervet. Sau se pune într-un vas, lângă farfurie pentru ca invitaţii să se servească singuri.