Cine a crezut că femeile însărcinate sunt neputincioase, le-a subestimat. Vedetele sunt sunt un exemplu clar că burtica nu este un impediment nici măcar pe scenă.
„Show-ul trebuie să continue!”, pare să fie şi motto-ul lui Beyonce, care a anunţat că este însărcinată chiar pe scena Premiilor MTV VMA. Cadrul în care a ales să dea această veste nu poate fi decât unul grăitor în ce priveşte activitatea sa viitoare, artista anunţând deja că nu va lispi de la marele concert tribut în memoria lui Michael Jackson, din această toamnă.
În prima sa performanţă însărcinată Beyonce a dat dovadă de o energie formidabilă; a dansat şi s-a unduit mai ceva ca în videoclipurile sale incendiar de antrenante.
De altfel, ne putem aştepta ca artista să toarne şi un clip în următoarele nouă luni; şi totuşi, nu ar fi prima artistă care ar revoluţiona această modă în rândul vedetelor gravide.
Bjork, care nu s-a sfiit niciodată să nască controverse, este prima artistă care a filmat un videoclip (pentru piesa „It’s in Our Hands”) în timp ce era însărcinată. Artistei nu i se vede burtica, dar oricum, clipul, regizat de Spike Jonze, este prea macabru pentru o astfel de apariţie.
Inspirată sau nu de cântăreaţa islandeză, şi Andra s-a gândit să îi lase o amintire lui David de când era în burtică.
Însărcinată în patru luni, Andra nu s-a dedat de la vocaţia ei artistică şi a lansat „Something New” pe piaţa muzicală autohtonă. În clip, Andra chiar are o coregrafie… mobilizatoare.
Mariah Carey
Nici Mariah Carey nu i-a lăsat pe gemenii Monroe şi Moroccan să îi strice distracţia când a fost invitată să concerteze la un eveniment caritabil în decembrie, anul trecut.
Cei doi copii, amândoi dolofani, i-au cam îngreunat în schimb misiunea cântăreţei pe scenă, care s-a îngrăşat destul de mult în timpul sarcinii.
Lauryn Hill
Cine o mai ţine minte pe Lauryn Hill, vocea frumoasă din spatele hitului „Killing Me Softly”? Artista, care nu prea a mai apărut în faţa publicului, decât în câteva concerte prin America, este căsătorită cu fiul lui Bob Marley cu care are cinci copii. Şi ce alt prilej ar fi fost potrivit pentru a-l anunţa pe al şaselea moştenitor, decât într-un concert? Artista a ales să împărtăşească bucuria sa cu fanii din Detroit, în iulie.
Alicia Keys
Anul trecut, diva R&B a reuşit să dea ceva emoţii fanilor ei, în timpul festivalului Essence Music Festival din New Orleans.
Însărcinată în câteva luni, artista a căzut pe scenă în timpul concertului, însă asta nu a împiedicat-o să îşi continue show-ul. S-a ridicat numaidecât pentru a se urca apoi pe pian. Artista purta pantofi cu toc foarte înalt, la care a renunţat după incident.
M.I.A.
Artista, care a scos cel mai curând o melodie – omagiu pentru Amy Whinehouse, M.I.A. (Mathangi „Maya” Arulpragasam) ar merita un premiu pentru cea mai curajoasă viitoare mămică.
În 2009, la Gala Premiilor Grammy, cântăreaţa britanică a făcut un show de zile mari chiar în ziua în care trebuia să nască.
Pink
Nici rockeriţa rebelă Pink nu a stat departe de scenă. La câteva zile după ce a anunţat vestea cea mare în emisiunea lui Ellen DeGeneres, artista s-a urcat pe scena American Music Awards, performând cu „Raise a Glass”. În mod surpinzător, show-ul său a fost lipsit de incidente pentru cineva atât de împiedicat.
Cântăreaţa a căzut de două ori în timpul sarcinii.