Apocalipsa 21 decembrie 2012: Se termină lumea peste fix o lună?

.

După unele date, calcule şi teorii, sfârşitul lumii va veni peste fix o lună de zile, pe 21.12.2012. Dacă ne luăm după calendarul mayaş, după vreun Mesia new age sau vreo teorie ştiinţifică obscură, apocalipsa ne bate la uşă. Iată câteva teorii care au câştigat tot mai mulţi adepţi. Se termină lumea peste fix o lună sau panica este total nefondată?
Calendarul mayaş – Lumea se termină pe 21 decembrie 2012
Deşi s-au descoperit noi părţi din calendar şi se pare că mayaşii nu au prezis niciun sfârşit al lumii, adepţii teoriei calendarului găsit în junglele din Guatemala o ţin una şi bună.
Potrivit calendarului mayaş şi al arheologului Michael D. Cole, apocalipsa va veni anul acesta, pe 21 decembrie. Un argument împotriva teoriei ar fi că mayaşii au dispărut, deci e normal ca un calendar scris de ei să se termine la un moment dat.
Planeta X – Apocalipsa va veni cu o planetă uriaşă
Această teorie susţine că o planetă uriaşă va veni peste noi, ca un asteroid şi va spulbera Pământul în calea ei.
Combinată cu teoria precesiunii, care se referă la nişte legi ale fizicii şi la felul în care orbitele planetelor mută încet, încet, axa, ceea ce poate duce în mii de ani la coliziuni, teoria planetei X nu mai pare atât de imposibilă.
Singura problemă, nu se ştie când se va întâmpla şi nici dacă avem ce să facem ca să stopăm un astfel de sfârşit al lumii.
Citeşte mai departe şi află dacă lumea se termină peste fix o lună, pe 21 decembrie 2012, pe pagina următoare!
 

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale