Când eşti supărată, sau obosită, sau gânditoare, el ştie. Se lipeşte de tine şi te priveşte atât de grăitor, încât jumătate din grijile tale s-au dus. Ce vrăji fac necuvântătoarele?
În anii ‘50, Europa de Vest a redescoperit terapia cu animale de companie (de ce spunem „redescoperit” – vezi mai departe). Folosită, iniţial, în tratamentul tulburărilor psihice, metoda a tot câştigat teren, pentru că ameliorează starea psihică şi dezvoltă abilităţile de socializare (ne scoate din „carapace” şi ne ajută să intrăm în contact cu cei din jur; lucru probat de toţi cei care scot un câine la plimbare: rar se întâmplă să trecem pe lângă alt duo câine plus stăpân fără să intrăm în vorbă).
Terapie de trei veacuri
► În 1699, John Locke, filosof şi om politic englez, recomanda “să li se dea copiilor câini, veveriţe, păsări şi orice alte asemenea făpturi de care să aibă grijă, ca modalitate de a-i încuraja să îşi dezvolte sentimentele de tandreţe şi simţul responsabilităţii faţă de alţii”.
► La jumătatea secolului 20, Boris Levinson, profesor universitar de psihologie din New York, încerca să trateze un copil dificil şi necomunicativ. Şi-a lăsat câinele, pe nume Jingles, singur cu băieşelul, pentru câteva minute. Când s-a întors, copilul discuta cu Jingles.
► Un studiu mai recent (Marr et al., 2000) a vizat 69 de persoane cu diagnostic dublu (boală mentală, plus istoric de abuz de droguri sau alcool). Concluzia: pacienţii care au „primit în vizită”, zilnic, animale de companie au devenit mai comunicativi şi au reînvăţat să zâmbească. Lucru mare, nu?
Şi tu, şi Rex sunteţi mai sănătoşi
► Persoanele cu probleme cardiace care au animale de companie trăiesc mai mult.
► Stăpânii animalelor de companie au tensiunea arterială mai scăzută şi niveluri mai scăzute de trigliceride, iar presiunea sanguină sistolică se reglează.
►Stresul este mai redus.
►Aceleaşi rezultate pozitive se înregistrează şi la câini.