Anul acesta, norocoşii câştigători ai premiilor Bafta sunt greu de ghicit, „bătălia” crâncenă fiind disputată de cele mai apreciate producţii ale anului 2009, filme cu box-office-uri
… uriaşe, care se întrec în acelaşi timp şi în topul nominalizărilor pentru Oscar.
Pentru moment însă, lungmetrajul lui Lone Scherfig, „An Education„, conduce în topul filmelor favorite, cu 17 nominalizări la premiile Bafta, urmat de „Inglourious Basterds” a lui Quentin Tarantino, cu 2 nominalizări mai puţin.
În acest timp, „ The Hurt Locker„, de Kathryn Bigelow, vine din urmă cu alte 12 nominalizări, anunţa Academia Britanică de Film.
Urmăreşte mai jos trailerul filmului „An Education”
În top se regăseşte un film la fel de promiţător, care a făcut furori în cinematografe, „Avatar”, în regia lui James Cameron. În acelaşi timp, ultimele două pelicule ocupă locuri bune şi în clasamentul favoriţilor pentru Oscar, alături de „Precious” a lui Lee Daniels.
Dintre toate, filmul „An Education” se detaşează vizibil de celelate producţii, fiind nominalizat la categorii importante precum „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” şi „cea mai bună actriţă în rol principal”, distincţie care ar putea fi adusă de Carey Mulligan.
Pe aceeaşi poziţie cu „Avatar”, „The Lovely Bones„, lungmetrajul lui Peter Jackson, deţine 11 nominalizări, iar „Moon”, lungmetrajul de debut al regizorului britanic Duncan Jones, a reuşit să strângă 10 nominalizări.
Vizionează trailerul filmului „The Lovely Bones” în varianta HD.
În rândul producţiilor favorite se află şi documentarul biografic despre John Lennon, „Nowhere Boy„, în regia lui Sam Taylor-Wood, cu 6 nominalizări, iar Clint Eastwood a obţinut cinci nominalizări la categoriile „cel mai bun producător”, „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun actor” pentru peliculele „Gran Torino” şi „Invictus„.
Urmăreşte trailerul filmului „Nowhere Boy”.
La secţiune „cel mai bun film” în liste se regăsesc „District 9″ (regia Neill Blomkamp), „Gran Torino” (regia Clint Eastwood), „Invictus” (regia Clint Eastwood) sau „Moon” (regia Duncan Jones), iar bătălia pentru „cel mai bun scenariu adaptat” se dă între filmele „Crazy Heart”, „The Damned United”, „District 9″, „An Education” sau „Fantastic Mr. Fox”.
Pe lângă James Cameron şi Clint Eastwood, premiul pentru „cel mai bun regizor” este disputat şi de Jane Campion, cu al sau film „Bright Star”, Neill Blomkamp cu „District 9″ şi Lone Scherfig cu „An Education”.
Trofeul pentru „cel mai bun actor în rol principal” este disputat de Aaron Johnson din „Nowhere Boy”, Andy Serkis din „Sex & Drugs & Rock & Roll”, Ben Whishaw cu rolul din „Bright Star”, precum şi Brad Pitt datorită interpretării din „Inglourious Basterds”. Nu în ultimul rând, Clint Eastwood cu rolul „Gran Torino” şi Colin Firth – „A Single Man” – au şanse mari să ia un premiu.
La categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” se regăsesc Carey Mulligan, Abbie Cornish, cu rolul din „Bright Star”, Amy Adams („Julie and Julia”), precum şi Audrey Tautou datorită personajului din „Coco Before Chanel”.
În ce o priveşte pe Meryl Streep, şansele ca actriţa să primească un premiu sunt de două ori mai mari, aceasta fiind nominalizată de două ori, cu rolurile din „Its Complicated” şi „Julie and Julia”.
Anul acesta, „cel mai bun actor în rol secundar” ar putea fi desemnat Aaron Wolff – „A Serious Man”, Alan Rickman – „Harry Potter and the Half-Blood Prince”, Alfred Molina – „An Education”, Matt Damon – „Invictus” sau Anthony Mackie – „The Hurt Locker”.
La categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar„, aspirantele la premiul Bafta sunt Anna Kendrick – „Up in the Air”, Diane Kruger – „Inglourious Basterds”, Julianne Moore – „A Single Man” sau Penelope Cruz – „Nine”. Pe lista nominalizărilor se află, de asemenea, Anne-Marie Duff – „Nowhere Boy”, Emma Thompson – „An Education” şi Rachel Weisz – „The Lovely Bones”.
La „cele mai bune efecte speciale„, „2012″, „Avatar”, „Moon” sau „Star Trek” sunt favoritele acestei ediţii, dar şanse mari au şi „District 9″ şi „Harry Potter and the Half-Blood Prince”.
Lista finală a nominalizărilor urmează să fie publicată de către Academia Britanică de Film pe 21 ianuarie, iar gala de decernare a trofeelor va avea loc pe 21 februarie.
Foto: NorthFoto