Ada Condeescu joacă rolul unei lesbiene în filmul ”Love Island”, al Jasmilei Zbanic (laureată cu Ursul de Aur în 2006), care a avut premiera de curând la Festivalul de la Locarno. Află din Unica de octombrie care au fost marile provocări ale acestui film, și cine o susține necondiționat.
Cum ești înainte de filmări? Ai tabieturi, te izolezi?
Întotdeauna depinde de proiect. De cerințele poveștii, ale personajului, ale regizorului. Încerc să mă izolez câteva zile înainte de a incepe lucrul. Tabieturile sunt mereu noi și țin doar pe perioada filmării sau ale repetițiilor, le creez întotdeauna în legatură cu rolul și cu locul în care sunt. Îmi place să fac asta și să inventez tot felul de obișnuințe de scurtă durată.
Ai și emoții când filmezi? Sau e doar adrenalină?
Am la început. În prima zi. De fapt, depinde. Mi se mai schimbă stările. Acum cele mai multe emoții le am înainte de filmare, nu pot să dorm noaptea dinainte. Dar sunt emoții spumoase.
Care este personajul care se apropie cel mai mult de felul tău de a fi?
Caracterele puternice, cele care nu se resemnează, care își duc luptele până la capăt. Cu nuanțe, cu trăiri variate, care sunt mereu pe mai multe nivșele emoționale.
Cum îți alegi rolurile? Pe ce criterii?
Trebuie să-mi placă povestea, contextul, oamenii. Am ales mereu, chiar și în momentul în care am intrat la facultate. Alegerile pe care le faci în meseria asta trebuie să fie curate, lucide și profunde. Întotdeauna am simțit că asta m-a dus mai departe.
Ai un model în viața profesională?
Da. Cei care au reușit în meseria pe care și-au ales-o, fără să facă lucruri urâte, și care au muncit cu ei înșiși. Și da, sunt muuulți.
Când ai simțit că părinții tăi sunt cu adevărat mândri de tine?
Am simtit asta mereu. Ei mi-au fost aproape dintotdeauna, în diferite contexte. Nu neapărat legate de meserie. Din păcate tata nu a apucat să mă vadă în nici un spectacol de teatru sau film, dar simt cumva că știe tot, că e cu mine și e foarte fericit.
Ce calitate simți că te ajută foarte mult în meseria pe care o faci?
Din toate punctele de vedere, cred că instinctul este cel care m-a ajutat mereu.
De ce ți-e frică?
De eşec.
Unde te simți cel mai în siguranță?
Lângă iubitul meu.
Ce-ți place să faci cel mai mult atunci când nu muncești?
Să văd lumea.