Propunerile oficiale la Oscar nu au inclus nici în acest an filmele sau actorii români în cea mai redutabilă cursă, care, pe de altă parte, au reuşit să ia cu asalt toate celelalte...... festivaluri de film din lume. Iar dacă la Oscar n-am prea avut noroc, ne-am gândit să întocmim o listă proprie, pe baza nominalizărilor criticilor de film Irina Margareta Nistor şi Mihnea Columbeanu, a celor mai valoroase prestaţii actoriceşti din toate timpurile, care ar fi meritat să câştige un Oscar. Iată care sunt nominalizările acestora la categoria "cel mai bun actor". 1. Victor Rebengiuc - Medalia de OnoareO interpretare impecabilă şi plină de emoţie, Victor Rebengiuc face un rol de milioane, în care maestrul pur şi simplu străluceşte în pelicula lui Călin Peter Netzer.Un om simplu, un personaj mediocru chiar şi pentru familia sa, Ion I. Ion, în vârstă de 75 de ani, este decorat, cu ocazia împlinirii a 50 de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, cu o medalie de onoare. Deşi "eroul" realizează că medalia nu i se cuvine, acceptă să o primească doar pentru a recâştiga aprecierea familiei. Actorul a fost votat în unanimitate de către criticii români de film.2. Gheorghe Dinică - Filantropica"Filantropica", în regia lui Nae Caramfil, îi conferă lui Gheorghe Dinică un rol secundar pe care regretatul maestru îl realizează epocal.În rolul lui Pepe, acesta este artist şi om de afaceri, textier oficial al cerşetorilor din Bucureşti, gata să profite de orice prilej şi milog care i se ivesc pentru a-şi pune în aplicare escrocheriile.În rolul impostorului inteligent, artistul reuşeşte, ajutat de grimasa malefică şi hazul său acid, o măiestrie comică memorabilă.3. Toma Caragiu - Actorul şi sălbaticiiÎn regia lui Manole Marcus, filmul îi oferă lui Toma Caragiu poate cel mai mare rol din carieră, în care actorul ridică arta actoricească la cote greu de atins.Filmul, realizat în 1974, rămâne şi astăzi o capodoperă a filmului românesc. 4. Ovidiu Niculescu - Restul e tăcereCu o perspectivă regizorală proaspată, filmul lui Nae Caranfil îl propune lui Ovidiu Niculescu rolul carierei, pe care îl realizează cu o mare artă "cameleonică". Leon Negrescu, un moşier local, auto-proclamat Patron al Artelor, devine finanţatorul întregii afaceri. Tot el este protectorul lui Grig, dascalul său, părinte substituit, partener necinstit si duşman pe viaţă. 5. Luminiţa Gheorghiu - Moartea domnului LăzărescuDistribuită în rolul asistentei medicale Mioara în filmul lui Cristi Puiu, actriţa face o performanţă de mare calibru, recompensată cu patru premii internaţionale. Povestea unui bătrân ajuns la capătul vieţii, care este transportat de la un spital la altul, şi a unei femei care ajunge să se lupte cu toţi pentru un pacient necunoscut este spusă de actori cu o simplitate copleşitoare.Află pe pagina următoare ce alţi actori români au făcut roluri de nota 10. 6. Mirela Oprişor - Marţi, după CrăciunDrama (firească) a unei soţii care află de infidelitatea soţului poate că nu ar mai impresiona pe nimeni. Dar sentimentul chinuitor de ură şi revoltă pe care actriţa le probează latent în rolul soţiei Adriana Hanganu, îţi transmite inevitabil aceleaşi stări puternice de indignare, emoţie, decepţie. 7. Dragoş Bucur - BoogieRolul Boogie din filmul lui Radu Muntean îi dă ocazia lui Dragoş Bucur să construiască, cu o naturaleţe expresivă, tipologia personajului său recunoscut şi în "Poliţist, adjectiv". Calm, resmnat cu perspectiva unei vieţi mediocre de om însurat, Dragoş Bucur face un joc remarcabil, de un rafinament greu de neobservat. 8. Horaţiu Mălăele - Această lehamite Filmul, produs în '94 de regizorul Mircea Daneliuc, este o comedie savuroasă, unde umorul negru şi comicul de situaţie - născociri şi pandalii regizorale -, dar mai ales farmecul actorilor construiesc în cel mai autentic stil tabloul stării de fapt româneşti, de ieri, de azi şi de mâine. Doina moare într-un accident de circulaţie şi sufletul ei caută să se reîncarneze. Transportată la spital şi supusă reanimării, doctoriţa Vali constată că e însărcinată în aproape patru luni, iar Bebe (Horaţiu Mălăele) este tatăl copilului, care, pentru el, înseamnă obţinerea unei locuinţe.9. Răzvan Vasilescu - Portretul luptătorului la tinereţeÎncercarea regizorului Constantin Popescu de a recrea o pagină a istoriei româneşti, prin producţia "Portretul luptătorului la tinereţe", îl plasează în mod inspirat pe Răzvan Vasilescu în rolul lui Alimănescu. În postura unui partizant anticomunist, actorul dezvoltă extrem de frumos calităţile incontestabile ale celor care s-au opus reginului totalitarist - curajul, emoţia, idealurile, frica. 10. Anamaria Marinca - 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zileOtilia (Anamaria Marinca) şi Găbiţă împart aceeaşi cameră dintr-un cămin studenţesc. Găbiţă este însărcinată, avortul este ilegal şi niciuna dintre ele n-a mai trecut prin aşa ceva până acum.Camera o urmăreşte pe ea mai mult pe Otilia decât pe Găbiţă, fata cu problema, pentru că drama (regia Cristian Mungiu) arată că, deşi nenorocirea nu ni se întâmplă năuă, ne afectează inevitabil, încercând să ajutăm. Iar rolul este jucat magistral de Anamaria Marinca.Foto: Agerpres şi Arhivă Ringier