Activităţi pe care să le faci toamna

.

Imortalizează toamna în fotografii

 
Dacă nu ai deja o pasiune de toamnă îţi dăm noi una. Ia cu tine aparatul foto ori de câte ori mergi la plimbare, indiferent că ieşi în parc sau pleci într-o scurtă excursie. Este o activitate extrem de relaxantă, iar dacă dacă dspui de un aparat profesional poate fi şi un hobby constructiv.

Vei fi suprinsă să afli câte concursuri de fotografie se organizează lunar.

Mergi la pescuit

Toamna se numără… peştii, dacă ai o undiţă şi câteva momeli. Verifică mai întâi prognoza, închiriază apoi o barcă şi caută un loc frumos şi un lac cu peşti.
O zi la pescuit te va destinde cât pentru toată săptămâna, în plus, îţi va asigura şi masa de seară, captura fiind garantată în acest sezon.

Mergi la festivalurile de toamnă

Septemberfest (18-20 septembrie la Cluj-Napoca), Sinaia Forever (24-26 septembrie), Festivalul de Toamnă de la Budapesta (8-17 octombrie) sau
Oktoberfest (18 septembrie-4 octombrie, Munich) sunt doar câteva sărbători de prestigiu pe care toamna le aduce an de an şi pe care le poţi vizita.

Iar în Capitală, nu rata Bucharest Food Festival, desfăşurat între 24 şi 26 septembrie în Parcul Tineretului.

Pregătiri de Halloween

Sărbătoarea celtică aduce cu sine spiritul irlandez şi lumina felinarelor – dovleac (Jack-o’-Lantern) precum şi o sumedenie de petreceri inedite ce nu merită ratate la sfârşit de octombrie.

Chiar dacă nu ţine decât o noaptea (31 octombrie), Halloween-ul îţi va da ceva de lucru dacă nu vrei să faci notă discordantă la petrecerile tematice.
Nu îţi trebuie multe cunoştinţe de croitorie ca să îţi pregăteşti singură costumaţia sau să „sculptezi” dovlecii.

Grădinăreşte

Dacă îţi doreşti să ai o casă mereu proaspătă, grădinăritul de toamnă poate fi practicat şi în micul tău apartament.

Toamna aduce cu ea flori care se plantează, cum sunt lalelele şi narcisele, şi tot acum este cel ma bun timp să le pregăteşti pe cele din primăvară – unele flori cu bulbi au nevoie de o perioadă în care să stea în sol.

Cumpără ghivece suspendate, decorează-le pe cele vechi sau confecţionează propriile accesorii în care să aşezi florile.

Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton