În mai 2010, AC/DC va concerta în România

.

Anul 2010 anunţă o mulţime de concerte incendiare susţinute de legende adevărate ale muzicii rock în lume. După Metallica, Eric Clapton, Slayer şi Rammstein
… un alt nume „greu” al genului şi-a anunţat vizita în România.   
 
Astfel, trupa AC/DC va cânta în luna mai 2010, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, însă nu în cadrul Sonisphere, a spus organizatorul concertului, Marcel Avram, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, primul concert al celor de la AC/DC va fi pe 14 mai, la Sofia, următorul fiind la Bucureşti, iar trupa va veni cu propria scenă şi producţie şi va aduce pentru show-ul de deschidere unul sau doi invitaţi speciali.

Biletele vor fi exclusiv distribuite prin Eventim, începând de miercuri dimineaţă şi vor fi disponibile în magazinele Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, în peste 400 de locuri din ţară. Preturile acestora sunt de 120 lei, 250 lei şi 450 lei (VIP).

Organizatorii au confirmat venirea celor de la Rammstein, însă, nici aceştia nu vor urca pe scena Sonisphere. În schimb, festivalul, care se va desfăşura între 25 şi 27 iunie, va aduce pe scenă trupe ca Slayer şi Metallica.
 
Trupa va fi adusă în Capitală de D&D East Entertainment, care a organizat în 2009 concerte precum ZZ Top, Kool & The Gang, Simple Minds.  
Firma colaborează cu celebrul Marcel Avram, producător şi impresar german de origine română, cel care a reuşit să-l aducă pe Michael Jackson de două ori în Bucureşti.

Mai multe detalii vor fi oferite săptămâna viitoare, în cadrul unei conferinţe de presă.

Foto: NorthFoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale