Abandonați de părinți, iubiți de străini. Emoționanta poveste a copiilor de la Singureni

.

Singureni, Giurgiu. O destinație la capătul căreia te așteaptă, cu brațele și sufletele deschise, copiii abandonați cândva în spitalele României. Aici, din grija unor oameni de bine, copilăria lor a fost ferită de răutățile lumii de afară. 

Centrul în care zeci de copii s-au format pentru viață de-a lungul vremii aparține Fundației Bambini in Emergenza. Aceasta a fost fondată în 1995 de un cunoscut jurnalist italian, Mino Damato. Într-o zi, bărbatul a văzut fotografia unei fetițe infectată cu virusul HIV și  abandonată în spital. Nu a putut să rămână nepăsător în fața vitregiei sorții și a căutat-o pe cea mică. A reușit să obțină un certificat de înfiere internațională și și-a asumat rolul de părinte.

„Andreea a devenit fiica lui Mino. A început să se ocupe de ea. La 3 ani, nu vorbea, nu mergea. Avea teribile crize de furie” a povestit Silvia Saini Damato, soția jurnalistului și președinta fundației, pentru Libertatea.

Mino Damato nu s-a oprit aici. Obținerea actelor de înfiere pentru fetița româncă a fost doar prima dovadă de generozitate. Cu gândul la copiii rămași ai nimănui în unitățile sanitare, italianul a strâns fonduri pentru a-i ajuta și a făcut numeroase donații. S-a întors în România câțiva ani mai târziu și a înființat Fundația Bambini in Emergenza. S-a îngrijit de soarta copiilor care i-au trecut pragul până în 2010, când s-a stins din viață.

Centrul din Singureni, un miracol al iubirii față de copii

Astăzi, la centrul de la Singureni există șapte case familiale, o clădire administrativă, un laborator de analize, un cabinet stomatologic, ambulatorii de ORL, dermatologie și fizioterapie și o biserică la care vin să slujească și preoți ortodocși și preoți catolici. Copiii se bucură de copilărie în acest spațiu creat special pentru ei, unde au tobogane, leagăne, gropi cu nisip, foișoare, biciclete și trotinete.

„A fost greu să aducem personal aici, într-un sat, dar până la urmă am reușit să formăm o echipă de oameni pasionați”, a mărurisit Silvia Saini Damato.

Copiii care se află acum în centru sunt îngrijiți de psihologi, educatori, medici și două călugăriție franciscane, care sunt numite ”mămici”. Pe lângă asigurarea meselor și a îngrijirii medicale, lucrurile importante pentru toți acești oameni sunt satisfacerea nevoilor fiecărui copil în parte și bineînțeles, dăruirea afecțiuni de care cei mici au fost privați încă din prima clipă când au venit pe lume, atenția, educația.

„Încercăm să facem un program personalizat, educațional, medical și, mai ales, afectiv pentru fiecare copil. Pentru că din spital ajung la noi cu o serie de probleme, care trebuie rezolvate și monitorizate. Toți poartă cu ei trauma abandonului, asta e marea problemă cu care ne luptăm zilnic”, povestește președinta fundației.

Silvia Saini Damato a încercat să le caute copiilor familiile, chiar dacă i-a luat ani să reușească. Dar nu în toate cazurile lucrurile au mers așa cum a sperat: „Prima întâlnire dintre copil și mamă e, mereu, foarte emoționantă, dar și foarte amară. Copilul are așteptări uriașe legate de această mamă, pe care o credea o zână, o persoană foarte frumoasă. Și se trezește în fața unei femei modest îmbrăcate și care, la 40 de ani, pare deja trecută prin viață. Nu e doar o diferență de generații, ci o diferență de lumi. Iar amărăciunea vine din faptul că își dau seama, copilul și mama, că sunt doi străini, că nu e nici o legătură între ei. După cuvintele de salut, nu mai au nimic să-și spună”, a adăugat ea.

Și atunci, încearcă să le găsească familii adoptive sau de plasament, convinsă că așa, cei mici au șanse mai mari să se integreze în societate, decât atunci când pleacă dintr-un centru. Dintre copiii crescuți aici, doar câțiva au rămas în grija fundației chiar și după 20 de ani.

Silvia Damato spune că tot ce se întâmplă în centru este un adevărat miracol al iubirii: „Zilnic, ni se întâmplă lucruri frumoase. Sunt faimoasele miracole ale iubirii. Când medicii ne întreabă: cum ați făcut? Uitați-vă la copilul ăsta, cât s-a schimbat! Cum am făcut? Iubirea a făcut asta”.

Sursă foto: Liberatatea.ro

 

 

 

 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale