A vrut să ajute o femeie supraponderală, dar a făcut mai mult de atât

.
Să lucrezi cu publicul se poate dovedi extrem de stresant, dar există oameni care își fac meseria cu profesionalism și bunătate. O femeie care a lucrat câțiva ani într-un magazin de haine a vrut să împărtășească tuturor o întâmplare care i-a schimbat percepția asupra micilor gesturi pe care le poate face cineva și care pot schimba ziua sau viața cuiva.

“Acum câțiva ani lucram într-un magazin de haine celebru. Îmi plăcea ce făceam, primeam reduceri la haine și aveam colegi prietenoși.

Uneori aveam clienți enervanți, dar treceam repede peste asta. Eu veneam la magazin pentru a-mi face treaba bine.

Într-o zi, în magazin a intrat o familie frumoasă cu 3 copii. Mama era supraponderală, purta haine largi care o făceau și mai corpolentă decât era. Era timidă, dar foarte simpatică. Mi-a cerut ajutorul, mi-a spus că nu își mai cumpărase haine noi de câțiva ani. Voia să probeze jeanși. Familia o sprijinea și o ajuta să-și recapete încrederea în ea.

I-am lăsat pe membrii familiei să aștepte în magazin și am luat-o pe femeie de braț pentru a-i arăta marfa. Am ales sutiene, tricouri, cămăși, dar și jeanși. Intuisem deja mărimea ei și am ales cu grijă hainele.

Am așteptat-o să se schimbe, dar la un moment dat, m-a strigat din cabină. Am intrat și am văzut-o plângând.

– Nu m-am simțit așa frumoasă de mult timp – mi-a spus.

I-am chemat pe băieții ei și pe soț. Soțul eu o privea cu uimire și se citea dragostea în ochii lui.

– Ești superbă, mami!

Până la urmă femeia a cumpărat tot ce îi arătasem. Au ieșit din magazin extrem de fericiți.”

Sursa foto 123rf

Citește și Un băiețel a înduioșat un magazin întreg cu dorința lui de Crăciun

Citește și Un client i-a dat o lecție managerului de magazin

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton