A ales să doarmă pe un fotoliu. I-am pus perne multe și l-am acoperit cu o pătură. Acolo a dormit timp de trei săptămâni. A dormit în aceleași haine cu care a venit. Nu a vrut să se schimbe. Nu a vrut ca nimic să-i strice rutina de somn.
Când am reuțit să-l convingem să doarmă în pat a început să-i fie frică de ferestre. Îi era frică de cineva care îl privea. Degeaba i-am explicat că stăm la etajul doi și nu are cum să urce nimeni. Îi era frică. Rău.
I-am acoperit fereastra cu pături. Problema nu fusese rezolvată, ci doar un simptom.
– 3 luni nu e așa mult – i-am zis printre lacrimi.
– Poate până împlinesc 13 ani?
Băiețelul nu știa ce este familia. Nu știa ce înseamnă pentru totdeauna. Am sunat la serviciile sociale și mi-au spus că nimeni nu vrea copilul ăsta și că îl pot ține cât doresc.