Anul Nou este una dintre cele mai aşteptate nopţi din an, când distracţia şi bună dispoziţia pun stăpânire pe toată lumea. Dar există oraşe unde distracţia efervescentă prilejuită de noaptea dintre ani este la ordinea zilei în fiecare noapte.Iată cele mai petrecăreţe oraşe din lume care sărbătoresc ca de Anul Nou în fiecare zi.Ibiza, SpaniaEpicentrul distracţiei europene, Ibiza este unul dintre locurile care nu dorm niciodată. Fie vară, fie iarnă, atmosfera de pe faimoasa insulă este la fel de ”toridă” în cluburile renumite, unde s-a inventat muzica rave şi petrecerile cu spumă. Cei mai buni dj şi clubberi din toate colţurile lumii întreţin atmosfera incendiară din vară în faimoasele cluburi Privilege, Space, Amnesia sau Pasha.Reykjavik, IslandaDesigur, cei mai mulţi turişti care vizitează Islanda merg să admire spectacolul natural incredibil creat de fiorduri şi lacurile glaciare, dar la fel de mulţi ajung în Reykjavik fără intenţia de a vedea lumina zilei.”Rundtur” este de fapt obiectivul turistic al petrecăreţilor din toată lumea care adoră distracţia de noapte şi ştiu să savureze băutura până la orele dimineţii, căci în nord alcoolul este ridicat la grad de lux.Cluburile renumite din oraş sunt adevărate ”izvoare” (nu termale) de distracţie. Nu rata Gaukur a Stong, clubul unde s-a inventat prima dată berea amestecată cu vodka, sau Nasa, recunoscut datorită concertelor spectaculoase cu lumini şi efecte pirotehnice.Rio de Janeiro, BraziliaNimic nu se compară cu Rio de Janeiro când vine vorba de distracţie. Peste 2,5 milioane de turişti din toată lumea întâmpină Anul Nou pe plaja Copacabana, dar nici în restul anului oraşul nu duce lipsă de distracţie. Petrecerile tradiţionale ”gafieira”, unde cuplurile vin să danseze forro, rumba, samba sau pagoda, şcolile de samba, unde participanţii îşi exersează dansurile exotice în fiecare sâmbătă seară, petrecerile stradale improvizate ”poin-chay”, precum şi numeroasele cluburi cu muzică live fac din acest oraş o mare scenă de dans indiferent de anotimp, unde numărul final se expune, desigur, la marele Carnaval din februarie.Las Vegas, NevadaLas Vegas, oraşul vieţii de noapte, pe care îl poţi vedea de la o oră distanţă, în timp ce te apropii cu maşina, este o destinaţie de vis pentru mulţi dintre noi.Sclipitor şi opulent, îndrăzneţ şi provocator, Las Vegas este un furnicar hipnotizant pe timp de noapte. Trotuarele aglomerate, panourile şi reclamele orbitor de luminoase, baruri deschise până în zorii zilei, cluburi de swinger şi bordeluri primitoare, discoteci şi, nu în ultimul rând, faimoasele sale cazinouri, dar şi capelele care oficiază nunţi ”la minut”, iată de ce Las Vegas reprezintă trăirea visului american pentru turiştii cu mulţi bani.Descoperă pe pagina următoare şi alte oraşe petrecăreţe din lume. Cancun, MexicCoco Bongo şi nu numai! Supranumită o ”Mecca” a distracţiilor şi petrecerilor nocturne, Cancun se mândreşte cu zeci de baruri şi cluburi ce promovează distracţia disco. Concerte extraordinare susţinute de dj de top şi artişti renumiţi, dansuri pe bar, concursuri de bikini şi alte distracţii nocturne animă non-stop neobositul oraş mexican.New York City, SUANew York sau ”oraşul care nu doarme niciodată” pulsează sub ritmul crepitant al concertelor ce răsună în cluburile mari ale metropolei, precum şi de agitaţia vibrantă de pe străzi la orice oră din zi şi din noapte.Piano bar, cluburi gay, scene burleşti, saloane gourmet (cele mai noi - s Death & Co. şi The Mulberry Project) şi multe alte locuri vibrante unde distracţia ţine până dimineaţa.Bangkok, ThailandaRenumitele baruri ”go-go”, ce oferă turiştilor show-uri incendiare de streaptease şi alte plăceri incitante sunt adevărate puncte de atracţie pentru turiştii fără inhibiţii. Dar Bangkok oferă de asemenea plăceri nevinovate la fel de exotice în barurile fabuloase de pe zgârie - nori, cu vederi extraordinare, distracţii nocturne în pieţele sale faimoase / Chidlom şi Ploenchit, muzică live în cluburile de jazz şi baruri şic unde se consumă exclusiv vin, precum şi croaziere pentru turiştii rafinaţi.Q Bar şi Bed Supperclub sunt cele mai cunoscute discoteci din Bangkok pe care niciun turist nu le ratează.Miami, FloridaMiami nu a primit titulatura de ”Clubland" degeaba. Dacă îţi plac muzica techno, pub-urile care închid la 5 dimineaţa şi cockatilurile exotice, atunci South Beach este şi pentru tine, nu doar pentru celebrităţi. Dar viaţa de noapte nu te aşteaptă doar aici.Spiritul latin al distracţiei domneşte în cele mai renumite cluburi din Miami, ca La Covacha şi Hoy Como Ayer, precum şi în districtele Design District sau Biscayne Corridor. Dacă ajungi aici, nu neglija somnul de după-amiază, căci distracţia efervescentă din Miami începe de decât după 1 dimineaţa.Ţie unde ţi-ar plăcea să petreci Revelionul?Foto: shutterstock