Poate cele mai populare gustări din lume sunt chipsurile de cartofi. Ele au “văzut lumina zilei” la o manieră mai mult decât ironică. Bucătarul-chef George Crum a primit înapoi în bucătărie o comandă a unui client al restaurantului pe care îl conducea. Acesta era nemulțumit de faptul că porția lui de cartofi nu era îndeajuns de subțire tăiată. Enervat peste măsură, chef-ul a început să taie, în dușmănie curată, cartofii pe cât de subțire a putut el. Et voila, chipsurile cele de toate zilele au apărut!
Micuțul Frank Epperson, în vârstă de 11 ani, și-a lăsat sucul pe veranda casei, cu un băț pus pe verticală în el. Peste noapte, sucul a înghețat. Ani mai târziu, Frank și-a brevetat gustoasa-i invenție, sub numele original de Epsicle.
Vară, caniculă. Târgul St. Louis World. Lume multă. Un vânzător de înghețată rămâne fără cupe (ce fericire pentru noi, cei de acum!). Ernest Hamwi, vecinul lui de lângă care vindea produse de patisserie, a decis să îi sară în ajutor. Astfel, bunul om a început să ruleze sub formă conică una din specialitățile sale – pe numele ei zalabia/jalebi – pe post de substitut de cupă de înghețată.
Iaurtul
Demuuuult de tot – asta însemnând cam în preajma anului 5000 î.Hr., oamenii transportau laptele animalelor într-un fel de saci făcuți din… stomacele acelorași necuvântătoare. Aciditatea și bacteriile din acei săculeți improvizați făcea ca laptele să se coaguleze – adică, da, să se transforme în iaurt. E un lucru bine de știut pentru propria cultură general. Cu toate astea, Doamne fere’ să vă gândiți la asta în timp ce savurați una din multele specialități pe bază de iaurt existente-n zilele noastre!