7 moduri prin care un jurnal îți poate schimba viața

.

Să scrii un jurnal nu este o activitate atât de puerilă pe cât ne-am imagina-o, prin prisma faptului că ne gândim la perioada adolescenței, când treceam într-un caiet impresii despre prima noastră iubire sau despre certurile cu prietenele. Această îndeletnicire ne poate ajuta mai mult decât ne-am închipui.

Iată cum ne poate ajuta viața faptul că ținem un jurnal!

Gândim mai profund

În jurnal ne scriem gândurile noastre de peste zi, activitate prin intermediul căreia intrăm mai mult în contact cu propria persoană și ne ajută să medităm mai profund asupra unor situații, idei, planuri pe care le avem. ”Atunci când scriem de mână, aceste mișcări lasă o amprentă motorie în acea parte a creierului care se ocupă de motricitate. Astfel o persoană poate recunoaște literele și poate face legătura dintre citit și scris”, susține Conner Habib, un specialist din Los Angeles. Astfel, scrisul ne ajută să reținem mai bine lucrurile pe care le așternem pe hârtie și, drept urmare, ne face să ne oprim asupra lor pentru a le aprofunda. Iar dacă este vorba de niște planuri pe care le tot amânăm, poate ar fi cazul să le și aplicăm.

Crește productivitatea

Studiile arată că o perioadă de 15 minute în care ne gândim serios la ceea ce urmează să facem ne ajută foarte mult în punerea în practică a lucrurilor pe care ni le dorim și deci, acest interval ne va îmbunătăți performanțele. Un studiu realizta într-o companie arată faptul că angajații care au scris despre lucrurile care au mers sau prost în firmă în ziua respectivă și-au îmbunătățit performanțele cu 23 la sută.

Citește și: Semne că aveți nevoie de terapie de cuplu

Sporește creativitatea

Scrisul de mână ne poate face să devenim mai creativi. Dacă folosim această tehnică stimulăm acea zonă a creierului care ne face să partea dreaptă a creierului – locul unde ”se joacă” imaginația, creativitatea și procesele vizuale.

Reduce stresul și anxietatea

Suprimarea sentimentelor poate fi extrem de dăunătoare, din punct de vedere emoțional, dar și fizic. Te poți bloca într-o amintire neplăcută din trecut sau o previziune sumbră. Când acest lucru se întâmplă, ai tendința să te blochezi asupra acelei imagini care te înspăimântă constant, lucru care determină organismul să elibereze substanțe chimice asemănătoare celor care sunt produse în momentul în care ceva de care ne temem chiar se produce (cortizol, adrenalină). Acest lucru poate duce la afecțiuni grave, cum ar fi boli cauzate de stres.

Citește și: 15 pași simpli ca să nu te mai streseze nimic

Foto: 123rf.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale