5 seriale cu actori super sexy

.

Cine spune că nu s-a uitat niciodată la un serial pentru un anumit actor, cu siguranță că nu spune adevărul. Azi ne-am gândit să facem un top 5 al serialelor cu actori sexy, pe care merită să le urmărești, atât pentru scenariu, cât și pentru protagoniștii lor hot. Iată care sunt acestea…

Game of Thrones/ Urzeala tronurilor

Mulți dintre cei care urmăresc serialul l-ar putea caracteriza probabil, pe scurt, în câteva cuvinte – un serial cu sânge și sex. Sigur că intriga este mult mai complexă, personajele sunt la rândul lor foarte bine construite și perfect alese pentru rolurile lor, dar și foarte sexy. Și vorbim aici și despre femei, și despre bărbați. Cu toate acestea, unul dintre cei mai apreciați actori, din acest punct de vedere, este londonezul Kit Harington (28).

Cu un zâmbet seducător și cu cârlionții mai mereu în vânt, Kit îl joacă pe bastardul Jon Snow. Și, cu toate că de cele mai multe ori în serial apare foarte îmbrăcat, Kit își încântă fanele uneori cu astfel de postări pe Instagram…

Chicago Fire/ Pompierii din Chicago

Pentru că bărbații în uniformă și-au găsit întotdeauna loc în fanteziile femeilor de pretutindeni, era aproape obligatoriu ca protagoniștii din ”Chicago Fire” să fie super sexy în uniformele de pompieri. Dintre toți, noi am pus ochii pe iubitul lui Lady Gaga, Taylor Kinney (34), care apare foarte des în serial… la bustul gol. Cum l-am putea ignora?!…

Scandal

Drama politică ”Scandal” ne-a răpit până acum multe ore de somn. Cu toate acestea, creatoarea Shonda Rhimes știe că secretul unui serial bun stă și în poveștile de dragoste tumultuoase, așa că nu regretăm deloc timpul pierdut. Și, când în mijlocul intrigilor amoroase apare și un actor precum Scott Foley (43), e clar că succesul e cumva asigurat.

The Good Wife/ Soția perfectă

O dramă cu tentă politică și scandaluri sexuale nu prea are cum să fie ignorată de public, mai ales când din distribuția ei fac parte și actori precum Julianna Margulies, Chris North sau… Matt Czuchry (38). Pe Matt l-am admirat cu ani în urmă și în comedia ”Gilmore Girls/ Fetele Gilmore”, însă pe măsură ce a înaintat în vârstă, a devenit tot mai sexy. Foarte sexy am putea spune!

Vikings/ Vikingii

Aventurile lui Ragnar Lothbrok, cel mai neînfricat viking din câți au existat, ne-au cucerit de la primul episod. Și nici nu se putea altfel, având în vedere că în mijlocul acțiunii este un australian super sexy – Travis Fimmel (36). Având în vedere că apare adesea în ținute sumare și reprezintă cu succes tipologia băiatului rău cu ochi albaștri… putem spune că ne-am îndrăgostit puțin și de el!

Foto: Instagram, Hepta

    
Vedete din Romania Vedete internationale