Iată câteva filme din 2017 pe care îți recomandăm să le vezi la cinema. Filme de dragoste, pelicule inspirate din realitate sau povești celebre ecranizate? Care sunt preferatele tale?
Jackie
Cu Natalie Portman și Peter Sarsgaard
Premiera pe 13.01.2017
Acțiunea filmului are loc în primele zile de după asasinarea președintelui John F. Kennedy din 1963. Prima Doamnă a Statelor Unite, Jacqueline Kennedy (interpretată de Natalie Portman), se luptă cu trauma pierderii și încearcă să facă față unei dureri de neimaginat. În rolul lui Bobby Kennedy îl vedem pe Peter Sarsgaard.
Cincizeci de umbre întunecate / Fifty Shades Darker
Cu Dakota Johnson, Jamie Dornan
Premiera pe 10.02.2017
Christian (Jamie Dornan) se luptă cu demonii interiori, iar Anastasia (Dakota Johnson) are de înfruntat furia femeilor care au fost înaintea ei în viața lui și care ar dori să revină.
Citește și – 15 lucruri pe care poate nu le știai despre Premiile Oscar
T2: Trainspotting 2
Cu Ewan McGregor, Jonny Lee Miller, Robert Carlyle, Ewen Bremer
Premiera: 20 februarie 2017
Dacă filmul „Trainspotting” din 1996 este printre preferatele tale, cu siguranță aștepți cu nerbăbdarea continuarea acestuia. După 20 de ani, cei patru protagoniști revin cu noi situații la granița imposibilului, inspirate din actualitate și problemele de acum.
Febra lalelelor / Tulip Fever
Cu Alicia Vikander, Dane DeHaan, Christoph Waltz, Judi Dench
Premiera: 24 februarie 2017
Amsterdam, secolul al XVII-lea. Un pictor se îndrăgostește de frumoasa Sophia (Alicia Vikander), o tânără căsătorită, căreia trebuia să-i facă portretul. O poveste de iubire complicată, un film din distribuția căruia fac parte nume mari precum Christoph Waltz și Judi Dench.
Frumoasa și Bestia / Beauty and the Beast
Cu Emma Watson, Ewan McGregor, Luke Evans, Emma Thompson
Premiera: 17 martie 2017
Fanii celebrei povești Disney se vor bucura să vadă o nouă adaptare, de data aceasta cu Emma Watson, Dan Stevens și Luke Evans.
Foto: Hepta
Vezi și – Cele mai așteptate filme SF ale anului 2017 (video)