Mulți dintre noi își petrec timpul liber uitându-se la un film împreună cu familia, prietenii sau chiar și singuri. Filmele ne inspiră, ne fac să zâmbim, ne ajută să descoperim lucruri noi și ne aduc mai aproape unul de celălalt. Iată o listă cu 5 filme care te vor mișca până la lacrimi.
Text de Ioana Călin
Miracle in cell no.7 (Miracol în celula 7, 2019)
Miracle in cell no.7 este o dramă turcească, regizată de Mehmet Ada Öztekin, care spune povestea unui tată singur, Memo, cu probleme psihice. Memo este acuzat pe nedrept pentru crimă și este trimis la închisoare, fiind nevoit să se despartă de fiica lui. În timp ce tatăl ei este închis, Ova încearcă din răsputeri să îi dovedească nevinovăția.
Pay it Forward (Dă mai departe, 2000)
Pay it Forward este o dramă emoționantă, regizată de Mimi Leder, povestea fiind inspirată din cartea cu același nume scrisă de Catherine Ryan Hyde. Filmul urmărește povestea unui băiat de clasa a 7-a, Trevor, care trebuie să facă un proiect școlar prin care să schimbe lumea în bine. Planul lui constă în a ajuta 3 oameni, iar ei la rândul lor trebuie să ajute alte 3 persoane.
Pay it Forward este un film cu un mesaj foarte puternic și cu un final imprevizibil.
Wonder (Minunea, 2017)
Regizat de Stephen Chbosky, Wonder ne spune povestea lui Auggie, un copil de 10 ani care s-a născut cu fața deformată și trebuie să meargă pentru prima dată la școală. Din cauza înfățișării sale, el este tratat diferit, iar ceilalți copii nu îl acceptă și râd de el. Atât Auggie, cât și părinții lui, au parte de nenumărate provocări pe tot parcursul filmului; iar pe măsură ce ne apropiem de final, Wonder ne reamintește că nu trebuie să judecăm oamenii după aparențe.
18 Presents (Cele optsprezece daruri, 2020)
18 Presents este un film italian regizat de Francesco Amato, unde o mama însărcinată este diagnosticată cu cancer în stadiul terminal. Realizând că nu o să poată să-și vadă fata crescând, ea decide să îi lase 18 cadouri, unul pentru fiecare zi de naștere a ei.
The Boy in the Striped Pajamas (Băiatul în pijama vărgată, 2008)
Un film regizat de Mark Herman, care își desfășoară acțiunea în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial și prezintă prietenia dintre Bruno, un copil de origine germană, și Shmuel, un baiat cu o pijama ciudată. Shmuel locuiește într-un loc ieșit din comun, înconjurat de un gard electric, împreună cu alți oameni îmbrăcați la fel ca el.
Oamenii din jurul lui Bruno consideră că persoanele ca Shmuel sunt rele, iar el nu ar trebui să aibă nici o legătură cu ele, însă băiețelul continuă să-și viziteze prietenul.
Ultima modificare decembrie 4, 2020 2:50 pm