Ți se întâmplă adesea să bați magazinele o zi întreagă fără să ai nevoie de ceva anume și să pleci acasă cu portbagajul plin cu pungi și cardul de credit pe jumătate golit? Sau să petreci ore întregi făcând shopping online și simțindu-te frustrată dacă nu cumperi ceva ce, de fapt, nu-ți trebuie neapărat? Acest text este pentru tine, scris de psihoterapeutul Miruna Stănculescu.
Care e granița, până la urmă, dintre a fi la modă sau a investi în imaginea ta ori în hobby-ul tău și dependența de cumpărături? În primul rând, utilitatea actului de a cumpăra. Pentru că, deși putem fi de acord că unele lucruri nu sunt niciodată destule și că pantofii ori poșetele pot face parte din categoria cu pricina, dacă am acasă cutii cu pantofi ori poșete (sau orice altceva) care au rămas neatinse în ambalajul original, atunci am deja un semnal de alarmă. În al doilea rând, ne uităm la timpul investit. Dacă investiția de timp devine nerezonabilă și afectează capacitatea mea de a funcționa social și profesional, atunci am al doilea semnal de alarmă. Nu în ultimul rând, contează dacă păstrez controlul asupra procesului sau procesul începe să mă controleze pe mine. Unul dintre semnele clare că încep să scap caii este gradul de îndatorare, adică problemele financiare iscate de satisfacerea nevoii mele de a cumpăra lucruri. Tot aici intră și impactul emoțional al deciziei de a nu cumpăra, adică dacă gândul că nu îmi pot oferi plăcerea de a cumpăra un anumit obiect îmi provoacă reacții de furie sau tristețe semnificative.
De ce cumpără oamenii în exces?
Să existe oare și vreo trăsătură de personalitate care să ne ducă spre oniomanie? Studiile arată, de exemplu că, înclinația către materialism (adică credința că posesiunile materiale te definesc într-o măsură semnificativă) pare să fie un predictor destul de precis. La prima vedere nu pare să fie așa, pentru că nu numai că dependentul de cumpărături achiziționează lucruri pe care nu le folosește, dar oferă și multe lucruri cadou. Dar în esență este vorba tot de materialism, de vreme ce simt nevoia să fiu definit prin cadourile pe care mi le ofer și le ofer în egală măsură celorlalți, în spe-ranța că îmi voi satisface nevoia de validare și de aprobare. Și așa ajungem la un alt aspect, acela al problemelor emoționale. Studiile arată că dependenții de cumpărături suferă, deseori, de anxietate sau de depresie și că mersul la cumpărături are rolul de a le ridica moralul sau de a le calma nervozitatea. Un nivel scăzut al stimei de sine este și el un predictor destul de eficient. Achiziționarea obiectelor poate fi văzută simbolic ca o încercare de „înfrumusețare” în drumul către atingerea imaginii de sine ideale. Din păcate, consecințele problemelor financiare și relaționale cauzate de depedența în sine nu numai că fac imposibil demersul, ci agravează problema.
Cum scăpăm de această dependență?
Am văzut tot felul de soluții care de care mai ingenioase. De la un dispozitiv care îmi permite să îmi țin cardul de credit în congelator într-un cub de gheață care are nevoie de 4 ore să se dezghețe (orice aș face) până la o aplicație pentru mobil care să mă locali-zeze și să înceapă să trimită sms-uri îndată ce mă apropii de o zonă comercială. Eu cred însă că, dacă vrem să rezolvăm o problemă, nu ajută la nimic să blochez manifestarea simptomului dacă nu mă adresez cauzei. Așa cum nu mă ajută să îmi prind degetul în ușă când mă doare măseaua, chiar dacă pentru zece minute mă plâng de deget și nu mai simt durerea de măsele.
Primul și cel mai important pas este întodeauna să conștientizez că am o problemă, adică să privesc critic comportamentul meu de cumpărare și să văd dacă am trecut linia care desparte un om modern de unul care are probleme. Apoi am să mă îmbarc într-o călătorie cu două obiective. Primul ar fi adresarea simptomului, adică reînvățarea unui comportament de cumpărare care să nu mă ducă la faliment, iar cel de-al doilea ar fi adresarea cauzei, adică înțelegerea și conștientizarea problemei emoționale din spatele comportamentului disfuncțional.
Dacă ne gândim la primul obiectiv, practic am nevoie să reînvăț să răspund la câteva întrebări înainte de a face plata la casă. De ce sunt în magazin (fie el virtual sau la mall)? Cum mă simt în acest moment? Am nevoie de obiectul din coșul de cumpărături? Sigur am nevoie? Ce s-ar întâmpla dacă nu l-aș cumpăra acum, ci altcândva? Cum o să plătesc pentru el și cu ce implicații? Care este prima ocazie când îmi va fi necesar?
Odată ce învăț din nou să conștientizez răspunsul la întrebarea cum mă simt, sunt gata pentru abordarea celui de-al doilea obiectiv, mai exact conștientizarea și abordarea problemelor mele emoționale. Care este starea emoțională din spatele impulsului de cumpărare? Anxietate? Depresie? Și ce anume o determină? Credința că nu sunt suficient de bun ori că alții nu mă văd ca fiind de valoare? Sentimentul de singurătate?
Ideea este că opțiuni există, dar pasul esențial este conștientizarea problemei și disponibilitatea de a apela la ajutor pentru rezolvarea ei. Pentru că, realist vorbind, dincolo de faptul că orice om care se res-pectă cumpără prea mult, dacă ajungi dependent de cumpărături cel mai probabil ai nevoie de o mână de ajutor pentru a da de capăt comportamentului care îți controlează viața. (Miruna Stănculescu)
Citește și – Tirania cuplurilor
Citește și – Cum să te lași de fumat