Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016 se desfășoară în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo. Accesul e gratuit, iar programul este de la 10:00 până la 20:00 (miercuri, joi, duminică) și până la 21:00 (vineri și sâmbătă). Invitat de onoare la această ediție este Israelul, iar dintre scriitorii israelieni care vor participa, îți recomandăm să mergi joi, pe 2 iunie, la ora 18:00, să o întâlnești pe Zeruya Shalev, care va fi prezentă pentru a lansa cel mai recent roman al ei, „Durere”.Descoperă, în continuare, o scurtă listă (având în vedere că participă peste 200 de edituri) și prezentările cărților care ne-au atras atenția la Bookfest 2016.Editura Humanitas FictionToată lumina pe care nu o putem vedea - Anthony DoerrCâştigător al Premiului Pulitzer pentru literatură în 2015, romanul are o structură labirintică pusă în pagină magistral. Cartea prezintă vieţile a două personaje, Marie-Laure (o tânără franţuzoaică oarbă) şi Werner (un orfan de origine germană), care ajung să se întâlnească în timp ce amândoi încearcă să depăşească suferinţa fizică şi psihică îndurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Marie-Laure se va refugia, dintr-un Paris devenit de nerecunoscut din pricina haosului care a cuprins întreaga Europă, în Saint-Malo, iar Werner, pasionat de tehnică, şi în special de transmisiunile radio, va ajunge cu armata germană în Franţa şi, în cele din urmă, la Saint-Malo. Deşi întâlnirea dintre cei doi nu va dura mai mult de o zi, ea va fi hotărâtoare pentru destinele personajelorIuda - Amos OzÎn decorul neprietenos al unui Ierusalim iernatic de la începutul anului 1960, tânărul Shmuel Asch înțelege ca viața lui are nevoie de o schimbare. Dezamăgit în urma unei povești de dragoste încheiate brusc și sclav al unei vieți studențești lipsite de satisfacții, el hotaraște să se izoleze în casa veche a unui batrân intelectual infirm, a cărui noră îl angajează pentru a-i ține acestuia companie câteva ore în fiecare zi. Ceea ce nu știe Shmuel este ca traiul între zidurile groase ale casei de la marginea orașului vechi, alături de doi oameni aparținând parca altor vremuri, nu face decât sa-l reconecteze la viața, pregătindu-l pentru ceea ce-l așteaptă cu adevărat. El descoperă treptat toate fațetele iubirii și ale sacrificiului, pe măsură ce desface taina celor în casa cărora locuiește.Zbor în jurul soarelui - Paula McLainTransportându-i pe cititori în Kenya anilor ’20, „Zbor în jurul soarelui” dă viaţă unei femei fascinante: Beryl Markham, antrenoare de cai de curse şi aviatoare temerară, cea care a realizat primul zbor solo peste Atlantic, de la est la vest, admirată de Hemingway şi de Saint-Exupéry, excentrică aventurieră care şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii în Africa şi căreia i s-au dedicat biografii, documentare şi un film de televiziune.Editura PoliromDurere - Zeruya ShalevCu zece ani în urmă, Iris, protagonista noului roman semnat Zeruya Shalev, a fost victima unui atentat terorist.Viața lui Iris fusese și până atunci o înlănțuire de dureri și tristeți surde, pe jumătate uitate: tatăl mort în război, o mare iubire pierdută în adolescență, o viață de familie intrată în rutină. Apariția neașteptată a iubitului din tinerețe o face să se confunte cu o decizie foarte greu de luat: să-l urmeze sau să tămână lângă copii, ei înșiși prinși într-o plasă de suferințe și nefericiri?Ea și El. Biografia unei relații - de Aurora LiiceanuEa e o femeie trecută de prima tinerețe. El e un bărbat care a lasat la rândul lui în spate anii tinereții, căsătorit, cu copii. La prima vedere, nimic nu anunța dragostea plină de pasiune care îi va lega mai bine de zece ani. La căpatul acestor ani însă, El o părăsește pe Ea, pentru a se întoarce la soția lui. Aurora Liiceanu analizează relația celor doi, încercând să explice ce s-a întâmplat cu fiecare. Dacă Ea își spune direct povestea, El este prezent doar prin scrisorile trimise, care dezvăluie ce făcea, ce simțea și ce gândea când era singur sau cu Ea.Cumpătarea - María Dueňas„Cumpătarea” este un roman ce vorbește despre victorii și înfrângeri, mine de argint, intrigi de familie, podgorii, crame și orașe magnifice, a căror splendoare a fost măcinată de trecerea timpului. Sufocat de datorii și de incertitudine, după ce își pierde averea, Mauro Larrea își investește ultimele resurse într-un proiect riscant, dar care îi dă speranță că s-ar putea pune din nou pe picioare. Asta până ce tulburătoarea Soledad Montalvo, soția unui negustor londonez de vinuri, intră în viața lui învăluită în lumini și umbre, târându-l într-o aventură pe care nici n-ar fi putut-o bănui.Editura LiteraRăzboiul nu are chip de femeie - Svetlana AleksieviciLansarea cărții-mărturie semnată de laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015, Svetlana Aleksievici, are loc vineri, 3 iunie, la ora 16:30. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor în Al Doilea Război Mondial se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit.Calm. Cum să-ți găsești liniștea într-o lume stresantă și agitată - Dr. Gayatri DeviUn nou volum din colecția „Introspectiv” de la Editura Litera. „În această carte explic de ce este esențială – nu doar pentru fericire și succes, dar și pentru sănătate – atingerea stării de conștientizare concentrată, pe care o definesc drept «calm». Și mă confrunt cu cea mai mare provocare: adaptarea luptei dintre sistemele noastre cerebrale, în așa fel, încât să devină un dans bine orchestrat. Numai realizând acest lucru, putem spera să găsim echilibrul subtil, care duce la o stare de calm într‑o lume turbulentă.” - Dr. Gayatri DeviLupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit – Karl Ove KnausgårdRoman autobiografic de o forță literară neobișnuită, cartea a doua a seriei „Lupta mea” a dat naștere unei polemici virulente și a primit încă de la apariție numeroase premii. După ce în primul volum a abordat tema doliului, Knausgård descrie îndrăgostirea, uniunea și separarea, toate etapele sentimentului de iubire. Experiența de a fi tată dă peste cap totul în jurul lui și se reflectă în încercările cotidiene ale vieții de familie, în vacanțele care sfârșesc prost, în disputele cu vecinii, în tensiunile apărute cu ocazia aniversărilor copiilor... în acțiunea de a plimba un cărucior prin Stockholm când singurul lucru pe care dorește să-l facă este să scrie.Editura TreiMăștile fricii - Camelia CavadiaDupă debutul de anul trecut cu romanul „Vina”, Camelia Cavadia lansează „Măștile fricii”, o carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de pretutindeni: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).Cartea clanului din Baltimore - Joël DickerUn nou roman scris de autorul popularului volum „Adevărul despre cazul Harry Quebert”.Până în ziua Dramei, au existat două familii Goldman: Goldmanii-din-Baltimore și Goldmanii-din-Montclair. Goldmanii-din-Montclair, al căror descendent este Marcus Goldman, autorul romanului despre profesorul Quebert, aparțin clasei de mijloc și locuiesc într-o casă mică din Montclair, New Jersey. Goldmanii-din-Baltimore sunt o familie înstărită, care locuiește într-o casă de lux dintr-o suburbie bogată din Baltimore, și de care Marcus este fascinat. Ambele familii ascund însă secretele lor, amintiri mai mult sau mai puțin fericite, iar viața îi încearcă pe toți deopotrivă, fără să țină cont de avere, prestigiu, poziție socială.Editura NemiraViața mea - Charlie Chaplin„Viața mea” – autobiografia lui Charlie Chaplin - tradusă integral pentru prima dată în România, este un document inestimabil al unui destin personal și al istoriei artelor, dar și cartea unei epoci strălucit evocate. Veți descoperi o poveste nu doar cu lumini, ci și cu multe umbre: de la copilăria petrecută într-o sărăcie lucie la prețul celebrității.O noapte, Marcovici – Ayelet Gundar-GoshenRăzboaiele, secretele și tragediile se împletesc cu tandrețe și umor într-un roman care spune o poveste de neuitat despre suferințe, pierderi, dorințe și speranțe și mai ales despre căutarea iubirii. Ca să scape din Europa măcinată de război și să ajungă în Țara Sfântă, femei și bărbați aleg căsătoria de formă. Zeev Feinberg abia așteaptă să se întoarcă acasă la o fată a cărei piele miroase a portocale. Iacov Marcovici, cel mai banal om din lume, trebuie să se supună și el căsătoriei aranjate. Dar ițele destinului sunt mult mai încurcate decât ar fi bănuit...Ai uitat să râzi – Bogdan MunteanuPersonajele lui Bogdan Munteanu evoluează în scene de viață ce mențin mereu balansul fin între plâns și râs. Vieți care nu se mai întorc, iubiri care nu se mai trăiesc, povești care nu se mai spun până la capăt, trăiri care nu se mai dezvăluie deplin, într-o carte în care fiecare cititor poate descoperi câte ceva despre ceilalți și mai ales despre sine.