Iată o listă de 10 filme care au rămas în istoria cinematografiei şi pe care ar fi bine să le vezi, măcar o dată pe parcursul vieţii.
Sunt filme care rămân săptămâni întregi în box-office, şi sunt filme despre care se vorbeşte foarte mult la un moment dat, dar apoi dispar, la fel de repede precum au apărut. Dincolo de filmele bune şi filmele proaste, sunt filme extraordinare, care rămân în mintea şi sufletele celor care le vizionează, dar şi în istoria cinematografiei. Despre acestea vom vorbi azi.
Cetăţeanul Kane (1941)
Filmul de debut al regizorului Orson Welles, în care tot el joacă şi rolul principal, spune povestea spectaculoasă a unui mogul media, care, pe patul de moarte, rosteşte cuvintele „boboc de trandafir”. Semnificaţia cuvintelor este necunoscută însă, şi toată lumea vrea să afle la ce s-a referit, de fapt, domnul Kane.
Cântând în ploaie (1952)
Unul dintre cele mai bune musicaluri făcute vreodată, în opinia criticilor moderni de film. Asta deoarece la vremea la care filmul a fost lansat, el nu s-a bucurat de un succes prea mare.
Regizat de Francis Ford Coppola, „Naşul” este o adaptare după romanul cu acelaşi nume, scris de Mario Puzo. Acţiunea filmului se desfăşoară în anii ’50 şi prezintă viaţa familiei mafiote Corleone.
Filmul spune povestea lui Patrick McMurphy, care ajunge într-un ospiciu, fără să aibă probleme psihice, unde încearcă să le schimbe viaţa celorlalţi pacienţi. Cu toate acestea, planurile lui s-ar putea să fie date peste cap de câteva evenimente tragice.
Tăcerea mieilor (1991)
Clarice, o tânără agentă FBI, este în căutarea unui criminal periculos, numit Buffalo Bill. Deoarece nu reuşeşte să elucideze cazul lui, ea apelează la cunoştinţele unui alt criminal, de profesie psihiatru, Hannibal Lecter, deşi ştie că nu poate avea prea multă încredere în el.
Închisoarea îngerilor (1994)
Un bărbat este condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea soţiei sale şi a amantului acesteia, cu toate că el susţine că nu este vinovat. După un timp, el hotărăşte să evadeze, alături de un alt prizonier, şi să se răzbune.
Fight Club: Sala de lupte (1999)
Un insomniac şi un tip care profită de oricine îi iese în cale deschid un club de lupte secret, unde bărbaţii obişnuiţi îşi pot descărca toată energia. Numai că totul scapă de sub control.
Vanilla Sky: Deschide ochii (2001)
Un tip tânăr şi atrăgător, care are tot ce îşi doreşte, mai puţin o iubită, întâlneşte într-o zi femeia visurilor lui. Cu toate acestea, îi va lua ceva timp până va înţelege cu adevărat cât de importantă e iubirea în viaţa unui om.
O minte sclipitoare (2001)
Un matematician genial este doborât de o boală incurabilă, care îi afectează întreaga viaţă. Însă pentru soţia lui, Alicia, el luptă cu această boală şi reuşeşte să-şi revină, iar activitatea sa de o viaţă este încoronată de un Premiu Nobel.
V de la Vendetta (2005)
Evey, o tânără obişnuită, este salvată de un bărbat misterios, care vrea să schimbe cursul obişnuit al lucrurilor, printr-un atentat grandios. Bărbatul, care se prezintă doar sub numele de V., îi va schimba definitiv viaţa fetei.