Cine nu şi-l aminteşte pe Jeff Goldblum în povestea omului transformat în muscă?
Clasat pe locul 3 în topul celor mai bune remake-uri din istorie, „The Fly” (1986) este o ficţiune horror pe care amatorii genului nu au voie să o rateze.
Regizorul David Cronenberg l-a distribuit inspirat pe Goldblum într-unul dintre cele mai reuşite filme de groază, dar totodată emoţionat şi romantic cu tot suspansul lui. O ziaristă ambiţioasă (Geena Davis) se îndrăgosteşte omul de ştiinţă transformat în muscă, realizând că are sentimente pentru creatura oribilă.
Aproape deloc familiarizat cu filmele horror, Francis Ford Coppola reuşea în ’92 unul dintre cele mai inspirate filme despre Dracula, cu o distribuţie admirabilă. Gary Oldman, în rolul lui Dracula, Anthony Hopkins care vorbeşte română, Keanu Reeves şi Winona Ryder apar în „Bram Stoker’s Dracula”, povestea misterioasă a prinţului din Transilvania.
Pe lângă momentele de groază, filmul este o poveste de dragoste atât de tulburătoare şi rezonantă, încat a fost apreciat ca una dintre cele mai mari poveşti epice ale tuturor timpurilor.
După Jack Spintecătorul, Freddy Kreuger este fără îndoială cel mai cunoscut criminal în serie.
„A Nightmare on Elm Street” este un horror fascinant, bazat pe o idee genială la vremea ei, şi o capodoperă în regia lui Wes Craven, care a inspirat numeroase alte personaje de groază.
Jucat magistral de Robert Englund, criminalului carismatic Freddy Kreuger va rămâna în istoria filmului şi în minţile tuturor. Prin suburbii circulă un monstru care mănâncă tinerii în timp ce dorm. ”One, two, Freddy’s coming for you…” Un film care te îngrozeşte şi te încântă în acelaşi timp!
Urmăreşte topul celor mai reuşite filme de groază pe pagina următoare.