Chiar dacă femeile au făcut paşi importanţi spre egalitatea de şanse cu sexul puternic, există încă numeroase domenii specifice bărbaţilor.Şi totuşi, în spatele înfăţişării delicate, femeile ascund un caracter suficient de puternic pentru a pătrunde în lumea profesională "rezervată" bărbaţilor. Iată 10 femei de succes în domeniile dominate în mod tradiţional de bărbaţi.1. Alexandra Kosteniuk - campioană mondială la şah În 2008, rusoaica Alexandra Kosteniuk a demonstrat că frumuseţea şi inteligenţa sunt două calităţi care pot exista împreună.Manechin de profesie, Alexandra a reuşit, la doar 23 de ani, să se impună în lumea sportului lui Kasparov, câştigând Campionatul Mondial de şah destinat femeilor.Frumoasa rusoaică a fost la a doua sa performanţă - la vârsta de 14 ani a obţinut aceeaşi titlu -, cu diferenţa că acum a insuflat în sportul minţii şi un plus de sex-apeal. 2. Annie Duke - campioană la poker Din cei 38 cei mai buni jucători de poker din topul Poker Hall of Fame doar unul este femeie. După ce s-a "infiltrat" într-un joc considerat nu demult al bărbaţilor, Annie Duke a reuşit să învingă cei mai buni jucători profesionişti de poker din lume, devenind în acest an prima femeie din istorie care câştigat turneul National Heads-Up Poker Championship. Înainte să obţină prestigiosul titlu, Duke reuşea să câştige, în 2004, World Series of Poker Tournament of Champions, mărturisind că la masa de poker femeile încă sunt discriminate. 3. Kathryn Bigelow - prima femeie regizor laureat cu Oscar Scorsese şi Spielberg, dar mai ales James Cameron au invidiat-o cu siguranţă pe Kathryn Bigelow şi al ei "The Hurt Locker". Propusă pentru Oscar, pe lista celor mai buni regizori, alături de Cameron, fostul său soţ, Kathryn Bigelow nu a câştigat "doar" cel mai important premiu, ci şi statutul primei femei regizor din istoria cinematografiei.Este prima oară când o femeie ocupă scaunul celui mai bun regizor laureat cu Oscar. 4. Danica Patrick - campioană mondială Grand PrixPrin performanţa obţinută în 2008, când a câştigat Indy Japan 300, Danica Sue Patrick a devenind prima femeie care obţine victoria într-o cursă din IndyCar, una dintre primele trei competiţii majore de motorsport.De asemenea, la celebra cursă din Indianapolis, Indy 500 de mile, frumoasa participantă a făcut senzaţie încă din calificări, unde a fost printre cei mai rapizi piloţi - a ocupat locul 4 pe grila de start, cea mai bună poziţie ocupată vreodată de o femeie în istoria prestigioasei curse. 5. Cathy Lanier, prima femeie poliţist şef După 17 ani de misiuni riscante în una dintre cele mai periculoase meserii, Cathy Lanier a ajuns prima femeie poliţistă - şef în fruntea departamentului de poliţie din Washington.Dar Cathy Lanier nu a avut dintotdeauna simţul responsabilităţii. În clasa a noua a abandonat şcoala şi a devenit mamă la 15 ani. După ce şi-a reluat studiile, în 1990 a devenit poliţistă. De când este la şefia poliţiei, Washington a înregistrat cea mai scăzută rată a criminalităţii din ultimii 45 de ani. Află care sunt şi alte femei care au cunoscut succesul în meserii pentru bărbaţi.6. Frances Allen, cea mai cunoscută programatoare Dintre cei 43 de programatori laureaţi cu premiul "A. M. Turing", considerat Nobelul pentru informatică, doar trei sunt femei, iar una dintre ele este Frances Allen.La 74 de ani, informaticiana americană este unul dintre cei mai longevivi informaticieni ai companiei IBM, Allen având o contribuţie notabilă şi la spargerea limbajului codat Alpha folosit în timpul Războiului Rece.7. Ann Dunwoody, prima femeie generalAnn E. Dunwoody a devenit prima femeie din istoria armatei americane avansată la gradul de general cu patru stele, de altfel cel mai înalt grad militar din ierarhia armatei.Deşi armata americană se mândreşte cu alte 21 de femei în gradul de general, doar Ann Dunwoody a reuşit să atingă cel mai mare rang din armata americană. Dunwoody a luptat în toate razboaiele pe care le-a purtat SUA în ultimii 33 de ani. Ea va asigura logistica pentru soldaţii americani din toată lumea. 8. Joyce Meyer, printre liderii religioşi ai lumii Comunităţile religioase sunt conduse peste tot în lume de lideri evanghelici şi totuşi Joyce Meyer este unul dintre cei mai influenţi învăţători practici ai Bibliei. Considerată una dintre liderii evanghelici importanţi din America, Joyce Meyer se numără printre autorii cu cele mai multe cărţi religioase vândute în toată lumea. 9. Cristeta Comerford, bucătarul Casei AlbeÎn ciuda stigmatului de "gospodină" atribuit femeilor, acestea nu se remarcă prea tare în lumea gastronomică, aşa cum au reuşit bărbaţii. Dar Cristeta Comerford a reuşit să marcheze istoria gastronomiei, devenind prima femeie-bucătar de la Casa Albă.De origine filipineză, Cristeta Comerford este prima femeie care deţine acest post. 10. Annie Leibovitz, cea mai faimoasă fotografăAnnie Leibovitz este una dintre puţinele femei fotograf care a reuşit să surprindă şi să şocheze lumea prin fotografiile sale impresionante.A realizat fotografii unice precum cea cu John Lennon nud în braţele lui Yoko Ono, poză realizată cu o zi înaintea morţii fostului Beatle, cadre unicat cu Nelson Mandela sau poza lui Bill Clinton în Biroul Oval.Foto: NorthFoto