1 aprilie: păcăleli şi paranoia

.

Aştepţi 1 aprilie ca pe o ocazie să îţi pui mintea la treabă sau te gândeşti cu groază ce glume răutăcioase au mai pus la cale toţi cei din jur? Toţi te suspectează…
… sau tu îi bănuieşti pe toţi?

Tradiţia păcălelilor de 1 aprilie datează din anul 536 î. Hr. când în Persia se sărbătorea Sizdah Bedar, prima zi de primăvară şi de semănat al recoltelor, în care vechii perşi îşi jucau unii altora tot felul de feste, în dorinţa de a introduce haos în structura universului, astfel înnoind-o.

Data de 1 aprilie nu s-a stabilit ca zi internaţională a păcălelilor decât odată cu trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, prin faptul că deşi prima zi de lucrări agricole rămânea aceeaşi, data ei s-a schimbat, iar cei care rămâneau pe calendarul vechi erau numiţi „april fools” (prostănacii de aprilie).

La romani, prima zi de primăvară agricolă se afla sub semnul fertilităţii în general. Bărbaţii se deghizau şi se străduiau să pară cât mai frumoşi, astfel încât să le impresioneze pe fetele pe care le iubeau. Se credea că fetele care îşi aleg soţii în această zi vor avea parte de vieţi îmbelşugate şi fericite.

În unele ţări, cum ar fi Marea Britanie, Australia, Canada şi Africa de Aud, glumele de 1 aprilie se fac înainte de amiază, iar cei care întârzie cu farsele primesc infamul titlu de „april fools”. În celelalte ţări, glumele şi păcălelile, unele de dimensiuni epice şi iniţiate de giganţi media sau figuri politice importante, se ţin lanţ toată ziua.

În Franţa, data de 1 aprilie şi glumele din această zi se numesc „poisson d’avril” şi marchează pe de-o parte ieşirea din zodia Peştilor, iar pe de alta, intrarea în perioada în care pescuitul este interzis. Glumele sunt inofensive şi amuzante, iar prietenii îşi trimit felicitări decorate cu un peşte desenat fantezist. Oraşul Dieppe găzduieşte un muzeu al felicitărilor cu peşti.

În prezent, 1 aprilie este o ocazie numai bună pentru puţină destindere în mediile formale. Canalele de ştiri din televiziune, radio, presă scrisă şi unele site-uri, cunoscute pentru acurateţea informaţiilor pe care le oferă, dau ştiri total fanteziste, dar deghizate în informaţii credibile. Branduri mari ca Google sau BMW intră şi ele în jocul păcălelilor, stabilind chiar şi tradiţii în acest sens.

Câteva exemple de păcăleli savuroase din istorie, toate petrecute pe data de 1 aprilie

În 1998, Burger King a anunţat lansarea Whopper-ului pentru stângaci, proiectat astfel încât sosul să curgă pe partea dreaptă a burgerului. Mulţi au comandat noul burger, în timp ce mulţi alţii au precizat că doresc modelul „clasic” al burgerului.

BMW a avertizat că pe piaţă au apărut BMW-urile fake, care pot fi recunoscute prin faptul că albastrul si albul din logo sunt amplasate invers.

În 2007, un designer de machete pentru iluzionişti a prezentat imagini cu ceea ce părea o zână mumificată, extrem de convingător realizată. Ulterior, el a vândut macheta pe ebay.com, cu 280 de dolari. Probabil unui iubitor de folclor şi legende.

În 2008, BBC a prezentat un documentar trucat cu pinguini zburători, în lectura lui Terry Jones de la Monty Python. Pe forumul televiziunii, mii de oameni au discutat fantastica „descoperire” din Antarctica.

Tot în 2008, un director de la Microsoft a scris pe blogul lui că Microsoft a decis ca valoarea lui pi , 3,14, să poată fi plătită în 3 rate mult mai suportabile, de 1,047.

Anul trecut, ziarul The Guardian a anunţat că se mută integral pe Twitter şi că renunţă la ediţiile online şi print. Vorbind de funie în casa spânzuratului, am spune noi, deoarece criza economică a închis multe publicaţii de succes din care nici contul de Twitter nu a mai rămas.

Google este locul cel mai improbabil unde poţi da peste farse bine orchestrate. La Google, astfel de păcăleli sunt tradiţionale, însă ele surprind mereu prin inventivitate, astfel că şi cei mai experimentaţi cad adesea în plasă. În 2009, Google a implementat o nouă aplicaţie pentru toate conturile de Gmail, numită Autopilot, care lua decizii în legătură cu viaţa utilizatorului după ce îi citea mailurile.

În plus, Google a anunţat că lansează o versiune de Chrome in 3D, dar pe ecran aceasta însemna doar că imaginea se vedea distorsionată, chipurile „în perspectivă”. Google Maps includea şi Luna în teritoriile cartografiate, iar dacă dădeai zoom la maximum, puteai vedea că… Luna este un şvaiţer imens.

Cu toate acestea, lansarea serviciului Gmail, care a avut loc în noaptea de 31 martie 2004, nu a fost luată de nimeni de bună, deoarece un serviciu de email gratuit, cu 1 GB spaţiu de stocare suna prea bine ca să fie adevărat.

Prin urmare, iată ce trebuie să reţii ca să fii cea care râde de 1 aprilie, în loc de cea de care se râde!

1. Procesează. Fii atentă la ce ţi se spune şi gândeşte-te înainte să reacţionezi. Ceea ce pare prea exagerat sau prea frumos ca să fie adevărat… cu siguranţă NU este!

2. Planifică. Și nu oricum, ci în detaliu. Dacă eşi genul care joacă feste celorlalţi, gândeşte-te la idei cu un sâmbure de adevăr în ele, ceva care să dea motive celorlalţi să creadă ceea ce le arăţi sau spui.

Cel mai simplu este să le cunoşti aşteptările şi dorinţele în prealabil: cazul mumiei de zână prind atât de bine pentru că mulţimea de oameni care vor să creadă în zâne s-au entuziasmat la vederea imaginilor publicate de creatorul machetei.

Ei sunt cei care au trimis mai departe tsunami-ul de linkuri care populează acum internetul. De curiozitate, caută „mummified fairy” pe Google!

Foto: Shutterstock 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton