Vloggerul Alexandru Bălan, cunoscut pe Youtube sub numele de „Colo”, a fost reținut de poliție după ce a fost acuzat de instigare la violență și abuz împotriva minorelor.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost audiat de oamenii legii timp de câteva ore, la Secția 9 de Poliție, apoi a fost încătușat și reținut pentru 24 de ore, conform Știrile ProTV.
Colo urmează să fie prezentat în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă. Conform legii, pedeapsa în cazul instigării la acte sexuale cu un minor, fapte de care este acuzat vloggerul român, este aceeaşi cu pedeapsa pentru autor, de la 5 la 12 ani.
Săptămânile trecute, mai multe persoane au depus plângere împotriva lui Alexandru Bălan pe motiv că acesta este urmărit de foarte mulți copii și pentru aceștia ar putea fi un exemplu negativ. Tânărul a afirmat pe Youtube că unele fete merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”, după ce el a văzut pe stradă o fată de 16 ani care era îmbrăcată sumar și despre care a spus că ar merita să fie violată.
Citește și: Răsturnare de situație. Răzvan Simion a ales despărțirea de Lidia Buble
După ce organizația care militează pentru drepturile femeilor, FILIA, a depus plângere la Poliție împotriva sa, Alexandru „Colo” Bălan și-a cerut scuze, susținând că niciodată nu a lovit vreo femeie.
„Tot acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani. A fost o glumă extraordinar de proastă. Îmi cer scuze în mod oficial pentru că clipul meu a deranjat. Nu reprezintă în niciun caz nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire”, a afirmat el.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Alexandru „Colo” Bălan.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare iunie 10, 2020 10:22 am