Caz șocant în Moscova. Un vlogger celebru din Rusia, Stas Reeflay (30 de ani), pe numele lui real Stanislav Reshetnikov, și-a ucis iubita însărcinată în urma unei provocări primite din partea unui internaut. Bărbatul ar fi primit 1.000 de dolari pentru a-și închide partenera pe balcon, dar femeia, din cauza temperaturii scăzute a făcut hipotermie și a decedat.
Citește gratuit ediția de decembrie a revistei Unica. O găsești AICI
Potrivit presei internaționale, pentru deliciul publicului, vlogger-ul ar fi obligat-o pe iubita sa, Valentina Grigoryeva (28 de ani), să iasă pe balcon, fără să țină cont că tânăra era îmbrăcată doar cu lenjerie intimă, iar temperaturile erau sub 0 grade Celsius. Totul a fost tramsmis live pe internet.
Live-ul respectiv a continuat chiar și atunci când vlogger-ul a conștientizat că iubita lui a murit. Atunci, bărbatul a adus-o în casă, a întins-o pe canapea, după care a chemat o ambulanță.
Citeşte şi: Alexis Sharkey, influencer din SUA, găsită fără suflare pe marginea unei șosele din Texas
„Valya, ești în viață? Iepurașul meu, ce-i cu tine? Valya, Valya, la naiba, am impresia că ai murit. Iepuraș, hai… spune-mi ceva. Trezește-te, te iubesc! Îmi fac griji. La naiba… nu îi simt bătăile inimii. Băieți… Fără puls… Ea este palidă. Nu respiră”, sunt cuvintele lui Stas Reeflay din timpul Live-ului.
Camera web a rămas pornită chiar și în momentul în care medicii au ajuns la fața locului. Din păcate, femeia nu a mai putut fi salvataă, iar medicii au constatat decesul.
Aceasta nu a fost prima dată când Reeflay și-a agresat iubita de dragul internauților. Într-un live anterior, bărbatul și-a stropit iubita cu un spray paralizant cu piper.
Sursa foto – Profimedia
Ultima modificare decembrie 4, 2020 5:59 pm