Un pescar din Indonezia a avut parte de o surpriză bizară, după ce a prins o femelă de rechin.
Abdullah Nuren, de 48 de ani, a fost la pescuit pe 21 februarie, ca în orice altă zi. Bărbatul a prins, printre altele, și o femelă de rechin, și a mers acasă cu captura.
A doua zi, pescarul a sacrificat animalul și a găsit în interiorul său trei pui. Doi erau normali, așa cum mai văzuse, însă unul era de-a dreptul bizar, cu trăsături care par umane. “Primii doi erau la fel ca mama lor, dar al treilea zici că are față de om”.
Abdullah a păstrat misterioasa creatură și a devenit celebru în comunitatea lui. Oamenii s-au oferit să și cumpere bizarul animal. “Casa mea s-a umplut de oameni care vor să vadă puiul de rechin. Mulți vor să-l cumpere, dar nu e de vânzare. Eu cred că-mi va aduce noroc, așa că îl păstrez”.
Citește gratuit ediția de februarie a revistei Unica. O găsești AICI
Deocamdată nu se știu prea multe lucruri despre puiul de rechin găsit de Abdullah, însă în apele Indoneziei au mai fost descoperite specii noi de rechini, în ultimii ani. În ianuarie anul trecut, cercetătorii au descoperit un tip de rechin care pare că “pășește” sub apă, după cum arată Mediafax.