Un băiețel în vârstă de 10 ani a reușit să treacă peste dizabilitatea lui și și-a împlinit visul de a deveni skater. Maxim Abramov, din Rusia, are ambele picioare amputate, însă este unul dintre cei mai buni skateri.
Skaterul american Tony Hawk a postat pe contul său de pe Instagram un filmuleț în care băiețelul își demonstrează abilitățile de skater. Mai mult, el l-a numit pe copil „noul meu skater favorit”.
A rămas fără picioare la doar 1 an și jumătate
Maxim a rămas picioare pe când avea doar un an și jumătate, din cauza unui incendiu. Băiatul a suferit arsuri atât de grave încât medicii au fost nevoiți să îi amputeze ambele picioare. Mama sa a fost condamnată la închisoare pentru neglijență. Un an mai târziu, micuțul a fost adoptat de o familie din St. Petersburg.
La început skatebordul era un mod de deplasare pentru Max, care prefera să stea pe placă decât să folosească protezele.
Într-o zi, a ajuns din întâmplare într-un parc de skateri, unde a fost observat de un antrenor.
După postarea celebrului skater Tony Hawk, Maxim a devenit o mică vedetă. Are zeci de mii de fani pe internet și a primit sute de mesaje din întreaga lume.
Băiatul s-a înscris deja la mai multe competiții și visează ca, îmtr-o zi, să își reprezinte țara la Jocurile Paralimpice.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Maxim.
Sursă foto: Profimedia