Astăzi, 11 martie 2021, se împlinește un an de la declararea oficială a pandemiei de COVID-19 şi de la prima zi în care școlile din România s-au închis, iar educația a trecut în mediul online.
La un an de declararea oficială a pandemiei şi de la prima zi în care școlile din România s-au închis, iar educația s-a transferat în online, aproape un milion de copii înscriși în învățământul preuniversitar din mediul rural se află în fața unui moment critic, conform organizației World Vision România. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să continuăm să intervenim cu măsuri reale pentru ca acești copii să depășească pierderile de învățare acumulate în perioada în care orele s-au desfășurat online. În caz contrar, cel mai probabil vom asista la creșterea spectaculoasă a abandonului școlar și, în viitor, la rate-record ale șomajului.
Citeşte şi: În Germania se recomandă aerisirea sălilor de clasă de trei pe oră. Elevii vor purta căciuli și fulare la cursuri
În ultimele 12 luni, 40% dintre elevii din mediile defavorizate, majoritatea înscriși la școlile din mediul rural, nu au făcut școală online, din diverse motive: din cauza problemelor financiare familiile lor nu le-au putut asigura un smartphone sau un calculator cu care să lucreze; nu au avut conexiune la internet – 1 din 3 sate în care World Vision activează are zone cu semnal slab sau inexistent; profesorii nu au fost pregătiți să predea și să-și examineze elevii online; nu au avut un loc acasă unde să participe la lecțiile online.
Ca rezultat, elevii care nu au avut acces la internet au pierdut 24 de săptămâni de școală.
Cel mult 70% dintre elevii de clasa a VIII-a din cele mai vulnerabile comunități din mediul rural au participat la Evaluarea Națională. Această statistică ne dovedește că riscul ca rata de părăsire timpurie a școlii să crească este unul foarte mare, în condițiile în care în România abandonul școlar este oricum la al treilea cel mai mare nivel din Europa. Este important să nu-i uităm pe acești copii lăsați în urmă, să-i ajutăm să continue să învețe, iar programele dedicate lor sunt esențiale.
Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI
Jumătate din elevii care au participat la examenul de Evaluare Națională au obținut note sub 5 la matematică.
Efectele pandemiei au fost resimțite inclusiv de familiile acestor copii. În vara anului trecut, 60% dintre părinți nu au lucrat, iar 50% dintre familii nu au avut alimente și produse de bază. În aceste condiții, nu mai poate surprinde faptul că 91% dintre toți copiii au fost afectați din punct de vedere psihologic și că mai bine de o cincime dintre copiii de la sat consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți.
La începutul anului 2021, 237.000 de elevi încă nu aveau acces la internet și 287.000 de elevi nu aveau echipamente pentru școala online. După decizia de redeschidere a școlilor, peste 80% dintre profesori încă spun că au nevoie de formare în domeniul educației digitale, doi din trei profesori afirmă că este necesar un ghid standardizat pentru educație remedială, iar aproape jumătate dintre profesorii din mediul rural consideră că elevii lor au pierdut din materie în pandemie.
Citeşte şi: Pericolele din online la care sunt expuși elevii
Ca răspuns de urgență la această criză, World Vision România a realocat fonduri pentru a susține peste 24.000 de copii din programele sale cu alimente, produse de igienă, burse și programe de educație remedială, pentru recuperarea materiei pierdute. Peste 5.000 de copiii au primit tablete pentru a învăța online, iar 4.000 de elevi susținuți de World Vision au recuperat în curtea școlii o parte dintre orele pierdute. Programele de educație ale fundației au condus la o rată de promovare la examenul de Bacalaureat a elevilor susținuți de World Vision România de 95%, iar peste 50% dintre copiii din programele noastre de educație remedială și-au îmbunătățit rezultatele școlare.
„Acesta este tabloul general al învățământului din România: cu decalaje în creștere între învățământul de la oraș și cel din mediul rural, între cei care au și cei care nu au acces la resurse, decalaje care practic condamnă aproape un milion de copii la o bătălie pentru viitor în care pornesc cu șanse în minus. Și pe care o pot pierde dacă nu intervenim cât mai repede și cât mai adaptat nevoilor fiecărui copil”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare martie 11, 2021 2:29 pm