Un incident grav s-a petrecut ieri în unitatea mobilă ATI amplasată în curtea spitalului „Victor Babeș”. Trei pacienți cu COVID-19 au murit după ce instalația de oxigen s-a defectat. Alți cinci bolnavi au fost transferați în alte unități sanitare.
Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă, care a fost pusă în funcție săptămâna trecută în curtea Institutului Național „Victor Babeș”, funcționa la capacitate maximă, fiind internați opt pacienți cu COVID-19 în stare gravă. Se pare că din cauza unei avarii la ventilatoarele aflate în container, trei pacienți au murit după ce au intrat în stop cardio-respirator.
Alți cinci au fost salvați și transferați către alte unități mobile. Se pare că pacienții care au ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni se află în stare gravă, Pacienții ar avea comorbidități și ar fi intubați non-invaziv, potrivit Libertatea.ro.
Potrivit DSU, personalul medical ar fi semnalat intrarea în avarie și ar fi comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune. Mai exact, presiunea a crescut peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea în siguranță a acestor echipamente medicale. În urma incidentului, se efectuează o verificare pentru a se stabili cauza ce a dus la creșterea presiunii oxigenului.
„Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la faţa locului, a refuzat intrarea în unitate, deşi i-a fost oferit de către personalul medical echipament complet de protecţie împotriva COVID-19. Acesta, în final, a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”, a mai precizat DSU.
Ce spun autoritățile despre incidentul de la „Victor Babeș”
„Condoleanțe familiilor îndurerate! Azi în jurul orei 18:30 am aflat despre problemele de la spitalul Victor Babeș. Am sunat pentru a mă asigura că pentru pacienții COVID-19 se vor găsi locuri în alte spitale din București. Am mers apoi acolo pentru a vorbi cu medicii și conducerea spitalului. Cinci dintre ei au fost trasferați în siguranță. Trei dintre ei, din păcate, nu au putut fi salvați. O anchetă penală este în desfășurare iar mâine voi solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus aici. Condoleanțe pentru familiile îndurerate!”, a scris ministrul Vlad Voiculescu într-o postare pe Facebook.
„Trei persoane au decedat, condoleanțe familiilor. Am vorbit cu ministrul de Interne, i-am cerut ca această anchetă să fie rapidă şi transparentă pentru că toţi vinovaţii trebuie să răspundă. Suntem într-un război cu pandemia de un an de zile, iar presiunea pe ATI este foarte mare. Trebuie cu toţii să ajutăm, iar campania de vaccinare este singura soluţie” a transmis premierul Florin Cîțu, potrivit hotnews.ro.
„Instalația TIR-ului e făcută de o firmă autorizată, contractată de spital, nu e nimic improvizat. Acest TIR a funcționat luni de zile în Argeș și acum a funcționat fără probleme sâmbătă, duminică și luni. Colegii au încercat imediat să ajute bolnavii, între timp au fost trimise și ambulanțe să preia pacienții. A fost o problemă de creștere bruscă a presiunii, care a făcut ca aparatele să se oprească” a spus și secretarul de stat Raed Arafat.