Tot mai mulți candidați aplică pentru un nou loc de muncă. Numărul mediu de aplicări / job a ajuns la 45,4, în creștere cu 15% față de anul trecut

.

Peste 2 milioane de aplicări au fost înregistrate pe eJobs.ro de la începutul anului și până acum pentru cele aproape 50.000 de joburi postate pe platformă. Asta înseamnă o medie de 45,4 aplicări / job, procent cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Pe toți indicatorii măsurați, este evidentă că interesul candidaților pentru a-și găsi un loc de muncă este mai mare decât anul trecut. A crescut nu doar numărul de aplicări, dar și numărul de candidați nou intrați în platformă care se află în căutare activă de joburi. Prin urmare, a crescut, implicit, și numărul mediu de aplicări / job.

De la începutul anului și până acum, au fost create aproape 46.000 de conturi noi de candidat, ceea ce înseamnă o evoluție de 19% față de 2024”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Domeniile spre care au mers cele mai multe aplicări au fost retailul, serviciile, call center / BPO, servicii financiare, IT / telecom și turism. Mai puțin aglomerate au fost sectoare precum sport / beauty / spa, educație / training, entertainment sau imobiliare.

„În contexte precum cel pe care îl traversăm acum, în care cresc semnificativ și numărul de candidați noi, și numărul de aplicări, vedem că atenția se îndreaptă în primul rând către domeniile care oferă cele mai multe joburi. Pentru că vor să își crească șansele de a-și găsi un loc de muncă se duc către acei angajatori care au cele mai multe poziții deschise. În plus, au mai multă încredere în industriile care își continuă planurile de expansiune chiar și în momentele în care piața este dominată mai degrabă de prudență”, explică Bogdan Badea.

Citește continuarea pe Libertatea.ro

Ultima modificare martie 5, 2025 6:43 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale