Imaginile cu președinți de pe monedele emise recent au fost înlocuite în Kenya, în încercarea de a preveni glorificarea acestora. Acum, pe monede apar imaginile unor animale sălbatice.
Vechile monede prezentau imaginile celor trei foști președinți ai Kenyei, Jomo Kenyatta, Daniel arap Moi și Mwai Kibaki. Dar mai mulți kenyeni au văzut în acest design al monedelor o încercare a foștilor lideri de a se autopromova și de a întruchipa statul.
Astfel, noile modene aduc un omagiu faimoasei fause sălbatice a țării, ce include lei, elefanți, giraffe și rinoceri.
Președintele Uhuru Kenyatta, fiul primului lider al țării, Jomo Kenyatta, a declarant că aceste noi monede reprezintă „o mare schimbare” și arată că „națiunea kenyană a parcurs un drum lung”, relatează BBC News.
Toți cei trei foști președinți și-au imprimat imagine ape monede în timpul mandatelor lor.
Kibaki, care a câştigat alegerile în 2002, punând astfel capăt celor 24 de ani de când Moi se afla la conducerea ţării, şi-a încălcat promisiunea de a nu-şi imprima imaginea pe monede.
În 2010 a fost adoptată o nouă Constituție, după ce publicul a pus o presiune puternică pentru consolidarea democrației și a drepturilor omului. Potrivit noii Constituții, monedele „nu trebuie să poarte chipul vreunei persoane”.