Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în fiecare an pe 1 ianuarie. Sfântul Vasile marchează prima mare sărbătoare a anului și este considerat unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini, fiind numit un “doctor al Biserici” și “păzitorul de duhuri rele”.
Sfântul Vasile unul din Sfinții Trei Ierarhi, împreună cu Ioan Gură de Aur și Grigorie de Nazianz („Teologul”). Prăznuirea lui se face și pe data de 30 ianuarie, odată cu cea a Sfinților Trei Ierarhi.
Ca în cazul oricărei sărbători creștine importante, există o mulțime de tradiții și superstiții legate de Sfântul Vasile.
Superstiţia de Sfântul Vasile pe care puţini o cunosc
În credința populară se spune că de Sfântul Vasile este bine să verși vin pe masa, să spargi un pahar alb, să răstorni o cutie cu chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, pentru a avea noroc tot anul.
Se mai zice că pentru a avea parte de sănătate în noul an, este bine ca după ce te speli pe față, să te ștergi cu un un prosop în care ai pus un bănuț de aur sau argint.
Una dintre superstițiile legate de ziua Sfântului Vasile de care nu multă lume știe este că nu este bine să dormi în această zi. Dacă dormi pe 1 ianuarie, riști să fii leneș și fără spor la lucru tot anul.
O altă superstiție spune că dacă prima persoană care îți trece pragul de Sfântul Vasile este o femeie, atunci vei avea parte numai de ghinion. În plus, dacă cei care vin în vizită sunt săraci, sărac va fi și anul, iar dacă sunt înstăriți, vei avea parte de belșug și prosperitate.
Mai este un obicei, potrivit căruia este bine ca pe stomacul gol să iei în mână unealta cu care lucrezi tot anul și să o mânuiești de trei ori, pentru mult spor la muncă în noul an.
Cine bea mult vin de Sfântul Vasile, rămâne îmbujorat tot anul!
Tot în popor se mai crede că dacă de Sfântul Vasile bei mult vin, atunci vei fi îmbujorat tot anul.
Există și superstiții legate de vreme – conform tradiției străvechi, cum va fi în ziua de 1 ianuarie, așa va fi tot anul. Ninsoarea prevestește belșugul, iar cerul senin înseamnă sănătate. De asemenea, dacă în prima zi a anului este ger mare, înseamnă ca urmează un an bun și vor fi multe cununii.
La trecerea dintre ani, dar și în ziua de 1 ianuarie, copiii merg cu sorcova din casă în casă pentru a le ura tuturor bogăție, fericire și sănătate.
Din bătrâni se spune că dacă strănuți în seara de 1 ianuarie, vei avea noroc. Iar dacă se ivește strănutul, capul familiei trebuie să-i dea bani persoanei respective pentru a atrage norocul.
În mediul rural, fetele nemăritate își construiau punți din două crenguțe de măr dulce, de care legau un fir de busuioc, o pară de argint cu fir de ață roșu, un inel, o batistă și un șir de mărgele, pentru a-și vedea alesul. Fetele puneau puntea afară, iar a doua zi, dacă era plină de brumă, urma să se mărite cu un bărbat bogat.