Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 12 iunie 2021. În contextul epidemiologic actual, Guvernul a hotărât noi măsuri de relaxare.
Guvernul a aprobat proiectul de Hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie. Pentru că numărul cazurilor noi de COVID-19 s-a menținut scăzut, vor fi luate noi măsuri de relaxare.
Noi măsuri de relaxare din 12 iunie 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat că se va redeschide punctul de trece al frontierei României cu Republica Moldova, de la Rădăuți-Prut, județul Botoșani.
De asemenea, în 28 iunie se va permite participarea publicului la evenimentul sportiv din cadrul optimilor Campionatului European de Fotbal UEFA 2021, cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor „cu condiția ca până la 25% accesul să fie permis pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Între 25% și 50 % din capacitate accesul să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 dar nu au schema completă și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.”
Cum se vor desfășura campaniile electorale
Se va permite și organizarea și desfășurarea în aer liber a campaniilor electorale pentru alegerile locale parțiale ce vor avea loc în data de 27 iunie 2021. Numărul maxim de persoane ce pot participa la astfel de evenimente este 1.000.
„Se propune ca evenimentele/întrunirile din cadrul campaniei electorale să poată fi organizate și desfășurate cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și cu purtarea măștii de protecție. Participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.”
Citește și: Iulia și Mihai Albu, dezvăluiri surprinzătoare despre relația cu foștii nași, Cristi și Mihaela Borcea
Simona Halep, cerută în căsătorie de Toni Iuruc. Prima poză cu inelul de logodnă
Alex Velea, mesaj de susținere pentru Clejani după scandalul cu Fulgy
Anca Serea, dezvăluiri intime din dormitor: Avem o saltea de calitate și un pat rezistent
Câte persoane pot participa la evenimentele private în spații închise
O altă noutate este mărirea numărului de persoane ce pot participa la evenimente private precum nunțile și botezurile, potrivit anexei HCNSU nr.38 din 09.06.2021.
În spații închise se permite „participarea a cel mult 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toți participanții sunt persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.”
Câte persoane pot participa la evenimentele private în spații deschise
În spațiile deschise, se permite „participarea persoanelor până la capacitatea maximă a spațiului și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare
persoană, dacă toți participanții sunt persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.”
Fără aceste restricții se permite participarea la evenimentelor private a unui număr de maximum 70 de persoane în exterior sau de maximum 50 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu se iau în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
Sursă foto: Shutterstock.com