Și-a pierdut fiica, dar nu se aștepta ca fata vecinilor să facă asta

.

Rănile provocate de pierderea unei persoane dragi nu se vindecă niciodată, rămân ca cicatrici pe sufletul nostru. O ascultătoare a unui radio din Chicago a sunat în direct și a spus povestea unei fetițe care, prin bunătate și inocență a reușit să mai aline din pierderea unei mame.

“Mama avea treabă în bucătărie. Fiica ei de șase ani, Susie, curioasă din fire a venit să verifice.

– Ce faci, mami?

– Îi pregătesc ceva de mâncare vecinei noastre, doamna Smith.

– De ce?

– Doamna Smith este foarte tristă. Și-a pierdut fiica și inima ei este frântă. Trebuie să avem grijă de ea o perioadă.

– De ce, mami?

– Susie, când cineva este foarte, foarte trist nu prea poate face lucrurile obișnuite, cum ar fi să facă de mâncare sau să facă curățenie. Doamna Smith este vecina noastră așa că trebuie să o ajutăm. Doamna Smith n-o să poată să-și mai îmbrățișeze fiica, să vorbească cu ea sau să facă toate lucrurile frumoase pe care le fac împreună o mamă și fata ei. Susie, tu ești foarte deșteaptă, poate te gândești cum o poți ajuta pe doamna Smith.

Susie a luat asta ca pe o provocare. Cum o poate ajuta ea pe doamna Smith? Susie a fugit în camera ei, a luat ceva și a mers la vecina ei, doamna Smith. A bătut la ușă. I-a răspuns doamna Smith.

– Ce faci, Susie?

Susie a observat că vocea doamnei Smith nu mai era la fel. Ochii ei erau roșii și umflați. Era tristă.

– Cu ce te pot ajuta, Susie?

– Mami mi-a zis că v-ați pierdut fiica și că aveți inima frântă.

Susie i-a luat mâna în mânuța ei tremurândă și i-a pus un plasture.

– E pentru inima dumneavoastră!

Femeia a reușit cu greu să-și abțină lacrimile în fața fetiței. A îngenunchiat și a luat-o în brațe.

– Mă va ajuta enorm, Susie!

Doamna Smith a dus mai departe gestul de bunătate al fetiței. A luat plasturele și  l-a dus spre a-l lamina, pentru a-l pune ca breloc. Aceasta s-a gândit că de fiecare dată când îl va vedea se va gândi la gestul fetiței și rana din suflet se va cicatriza încet-încet. Plasturele a devenit un simbol al vindecării pentru a nu uita niciodată dragostea și bucuria pe care a avut-o din partea fiicei ei.”

Sursa foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton