Se ridică restricțiile în România? Răspunsul premierului Nicolae Ciucă

.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la Antena 3 că după data de 15 februarie se vor purta discuții despre ridicarea unor restricții, în contextul în care numărul cazurilor noi de COVID-19 este în scădere în România.

Premierul Nicolae Ciucă susține că datele din ultimele zile privind pandemia de COVID-19 sunt „încurajatoare”. Dacă numărul de cazuri va continua să scadă, este posibil ca anumite restricții să fie ridicate.

Am avut şi avem discuţii la nivelul Ministerului Sănătăţii. Cu domnul ministru Rafila şi echipa dânsului ne întâlnim şi în cursul săptămânii şi în weekend, facem analizele necesare pe datele concrete.

Ceea ce vă pot spune în momentul de faţă este faptul că începând de vinerea trecută, sâmbăta trecută, cifrele sunt încurajatoare. Am început să scădem cu 2.000 – 3.000 de infectări pe zi – ne raportăm la datele de cu o săptămână în urmă – numărul de infectări este mai mic decât marţea trecută. Folosim ziua de marţi, pentru că în weekend, testările nu sunt la fel, oamenii ezită să meargă la centrele de evaluare şi diagnostic, a transmis premierul, potrivit Digi24.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre ridicarea restricțiilor

În ceea ce privește ridicarea restricțiilor, Nicolae Ciucă spune că se vor purta discuții după data de 15 februarie, dacă situația epidemiologică va fi una favorabilă.

Nu vreau să mă antepronunţ. Am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci, în evoluţia aceasta a infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care pot fi luate la nivelul Guvernului, a explicat prim-ministrul României.

Citește și: Cât costă sandalele pe care Delia le-a purtat de ziua ei

Loredana Groza, fotografie topless pe Instagram

Cu ce meniu l-a așteptat Vladimir Putin pe Emmanuel Macron la Kremlin

Viralul zilei. Val de ironii pe internet la anunțul închirierii unei garsoniere de 11 mp. „O poți ilumina cu un singur licurici”

Alexandru Rafila, despre revenirea la normalitate

Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit recent despre revenirea la normalitate. Acesta susține că restricțiile s-ar putea ridica la finalul lunii martie.

Eu cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată şi nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viaţa economică şi socială (…)

Sunt ipoteze de lucru. Nu se poate nimeni angaja. Modul în care evoluează un agent patogen câteodată este imprevizibil și biologia este o știință care întotdeauna este surprinzătoare. Asta nu înseamnă că noi nu ne gândim foarte serios la situația în care, începând cu această primăvară, putem să revenim la normal din punct de vedere economic și să avem o discuție foarte serioasă încât fiecare să știe ce are de făcut, a declarat Alexandru Rafila săptămâna trecută.

Sursă foto: Shutterstock

Ultima modificare februarie 10, 2022 11:14 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale