Rusia este dispusă să discute cu Occidentul, însă are câteva condiții, a anunțat vineri, 20 mai, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Rusia este pregătită să discute cu liderii țărilor occidentale despre „orice fel de afaceri internaționale”, cu condiția ca discuțiile să se bazeze pe „respectarea intereselor reciproce”, precum și pe respectarea dreptului regiunilor și al țărilor de a-și „alege liber partenerii”.
Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, a mai declarat că operațiunea militară a Rusiei în Ucraina a oferit o perspectivă asupra planurilor țărilor occidentale pentru Ucraina.
Toate temerile noastre cu privire la ceea ce Occidentul încercă să facă cu Ucraina sunt 100% confirmate, a afirmat el, fără a da și alte explicații, potrivit baha.com.
Serghei Șoigu susține că amenințările militare dinspre Vest cresc în apropierea granițelor Rusiei
Tot astăzi, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că „situaţia în direcţia strategică occidentală este caracterizată de creşterea ameninţărilor militare în apropierea graniţelor ruse”. Acesta susține că a crescut frecvența zborurilor bombardierelor strategice ale Statelor Unite în Europa, precum și prezența navelor americane care transportau rachete ghidate în Marea Baltică, lângă Kaliningrad.
Rusia va trimite 12 „unități și divizii militare” în districtul său militar de vest până la sfârșitul anului, parțial ca răspuns la decizia Suediei și a Finlandei de a solicita aderarea la NATO, a mai spus Șoigu. El a adăugat că forțele armate vor fi, de asemenea, dotate cu arme moderne și echipamente militare.