Ți se întâmplă adesea să visezi urât, să ai coșmaruri care te tulbură și nu le găsești leacul? Uneori este bine să te rogi pentru a-ți liniști sufletul și mintea. Iar liniștea sufletească te va ajuta să scapi și de visele urâte. Iată câteva rugăciuni pentru vise urâte și coșmaruri pe care este bine să le repeți înainte de culcare.
Părinții duhovnici îi îndeamnă pe credincioși să caute sprijinul unui părinte și tărie în rugăciunile lor către Dumnezeu, dacă se confruntă adesea cu vise urâte și coșmaruri. Unul dintre cele mai bune leacuri pentru a scăpa de visele urâte este spovedania, urmată de împărtășanie, dacă aceasta este recomandată de părintele duhovnic.
Spovedania te ajută să te eliberezi de gândurile negre, de temeri și spaime, de ispitele și influențele rele pe care le-ai simțit în viața ta. Prin spovedanie și cu îndrumarea unui duhovnic poți găsi rădăcina viselor urâte, cauzele adevărate ale coșmarurilor, de unde vin ele și de ce te tulbură.
În multe scrieri creștine se subliniază faptul că visele urâte sunt influențate de cel rău, de diavolul care ne ispitește în fiecare zi. Chiar și cel mai bun creștin se mai abate uneori de la bunele reguli și poate păcătui cu vorbe rele, cu bârfe, cu răutăți, cu fapte care nu îi fac cinste. Iar în aceste condiții, sufletul se încarcă, în subconștient se adună sentimente de vinovăție și regret. Iar un suflet încărcat poate fi bântuit de vise urâte și coșmaruri. De aceea, spovedania poate fi primul pas pentru a te elibera de gândurile negre și grijile care te apasă. Mulți preoți ne recomandă să rostim în fiecare seară rugăciuni pentru vise urâte și coșmaruri, să ne liniștim conștiința și să ne recăpătăm pacea sufletească.
Rostește aceste rugăciuni de seară pentru liniște și un somn odihnitor. Ele te ajută să îți despovărezi sufletul, să îți recunoști greșelile și să te bucuri de o minte limpede, de o inimă ușoară și de un somn adânc.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte (de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi. Slavă…
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm. Şi acum…
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Doamne miluieşte (de 12 ori), apoi:
Rugăciunea a doua, către Domnul nostru Iisus Hristos
Atotţiitorule, Cuvinte al Tatălui, Însuţi fiind desăvârşit, Iisuse Hristoase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dezlipi de mine, robul Tău, ci odihneşte în mine pururea, Iisuse, Cel ce eşti Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da ispitei şarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânţa putrejunii este în mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Cel căruia ne închinăm, Împărate sfinte, Iisuse Hristoase, dormind eu, păzeşte-mă cu lumina cea neînserată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfinţit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, şi mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în aşternutul meu. Luminează mintea mea cu înţelegerea sfintei Tale Evanghelii, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curăţia cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzeşte şi mă ridică, la vreme cuvioasă, spre a Ta slăvire, că preaslăvit eşti cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu preasfântul Duh, în veci. Amin.
Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh
Doamne, Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, milostiveşte-Te spre mine, păcătosul robul Tău, şi mă miluieşte şi-mi iartă mie nevrednicului toate câte am greşit Ţie, astăzi, ca un om, şi mai rău decât un om, păcatele mele cele de voie şi cele fără de voie, cele ştiute şi cele neştiute, care sunt din tinereţe şi din obiceiul cel rău şi care sunt din voia cea slobodă şi din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de l-am hulit în gândul meu sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit întru mânie, sau am mâhnit pe cineva, sau de ceva m-am mâniat, sau am minţit sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine şi nu l-am luat în seamă, sau pe fratele meu l-am scârbit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am trufit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a aplecat spre vicleniile acestei lumi, sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am săturat, sau m-am îmbătat, sau nebuneşte am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumuseţe străină am văzut şi cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cuvine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar păcatele mele nu le-am socotit, sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut şi nu-mi aduc aminte; că acestea toate şi mai mari decât acestea am făcut. Miluieşte-mă, Stăpâne şi Făcătorul meu, pe mine, leneşul şi nevrednicul robul Tău, şi mă uşurează şi mă slobozeşte şi mă iartă, ca un bun şi de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc şi să dorm eu, păcătosul, necuratul şi netrebnicul şi să mă închin, să cânt şi să preaslăvesc preacinstit numele Tău, împreună cu al Tatălui şi cu al Unuia-Născut Fiului Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a patra
Doamne Dumnezeul nostru, orice am greşit în această zi cu cuvântul, cu fapta şi cu gândul, ca un bun şi iubitor de oameni, iartă-mi. Somn cu pace şi fără mâhnire dăruieşte-mi. Pe îngerul Tău cel apărător îl trimite să mă acopere şi să mă păzească de tot răul. Că Tu eşti păzitorul sufletelor şi al trupurilor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a cincea
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut şi al Cărui nume mai mult decât tot numele îl chemăm, dă-ne iertare sufletului şi trupului nouă, celor ce mergem spre somn; păzeşte-ne de toată nălucirea şi de întunecata dulceaţă, potoleşte pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupeşti şi ne dă în curăţie a vieţui cu lucrurile şi cu cuvintele, ca, dobândind viaţă cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine eşti cuvântat în veci. Amin.
Preacurată şi binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, revarsă mila Fiului Tău şi Dumnezeului nostru spre pătimaşul meu suflet şi, cu rugăciunile tale, mă îndreaptă spre fapte bune; ca cealaltă vreme a vieţii mele fără prihană să o trec şi pentru tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti una curată şi binecuvântată.
Rugăciunea a şaptea, către Sfântul Înger, păzitorul vieţii
Îngere al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt şi acoperitorul sufletului şi al trupului meu, iartă-mi toate câte am greşit în ziua de astăzi şi de toată viclenia vrăjmaşului meu celui potrivnic mă izbăveşte; ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeul meu, şi te roagă pentru mine, păcătosul şi nevrednicul rob, ca să mă arăţi vrednic bunătăţii şi milei Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului meu Iisus Hristos şi tuturor Sfinţilor. Amin.
Rugăciune puternică să scapi de coșmarurile înfricoșătoare
Coșmarurile sunt greu de înțeles și greu de îndurat pentru mulți dintre noi, mai ales atunci când se repetă. Ne este teamă de mesajul lor subtil, dar trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne punem toată încrederea în dragostea față de El, deoarece credința adevărată ne liniștește și alungă visele urâte și coșmarurile.
„Dumnezeule, întru numele Tău mântuiește-mă și întru puterea Ta mă judecă Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea; Pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea și m-am abătut. Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. Temere și cutremur au venit peste mine și întunericul m-a acoperit.
Doamne, Dumnezeule mântuirii mele, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugăciunea mea, că s-a umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad s-a apropiat! Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt! Vindecă-mă, că s-a tulburat foarte sufletul meu. Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nopțile îmi stropesc patul cu lacrimile mele și în ele îmi scald așternutul.
Pentru ce esti mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește spre Dumnezeu și mă voi mărturisi Lui, și Dumnezeul meu. Domnul este luminarea mea și mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?
Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul; Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu. Amin!”
Rugăciune pentru ajutorul Arhanghelului Mihail
În câteva rugăciuni care ne ajută să stăpânim fricile și spaimele și să scăpăm de visele urâte este numit Arhanghelul Mihail, deoarece el a fost cel care l-a înfrânt pe diavol și el are puterea să ne scape de influența celui rău care ne poate face să visăm urât și să ne luptăm cu monștrii și năluci în vise.
„Doamne, Dumnezeule mare, Împărate Cel fără de început, trimite pe Mihail, Arhanghelul Tău în ajutorul meu, ca să mă scape de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți.
O, Mihaile, mare Arhanghele, întâiule stătător și voievod al cereștilor puteri, fii mie ajutor întru toate, în strâmbătăți, în scârbe, întru mâhnire, în pustii, pe cale și pe apă, și mă izbăvește de toată înșelăciunea diavolească.
Iar când mă vei auzi pe mine robul tău, rugându-mă ție și chemând numele tău, grăbește spre ajutorul meu, și auzi rugăciunea mea.
Așa mare Arhanghele, biruiește pe toți cei care se împotrivesc mie, și mă acoperă și mă apără de cel viclean cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, și cu solirile marilor Arhangheli, și ale tuturor puterilor cerești, totodeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.”