Turneul de tenis de la Roland Garros este unul dintre cele mai așteptate ale anului. Însă nu mai avem mult timp de așteptat deoarece acesta va debuta chiar luna aceasta.
Astfel, Roland Garros 2019 este programat în perioada 26 mai – 8 iunie.
Turnerul de tenis de la Roland Garros este al doilea mare turneu de Grand Slam al anului și se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, la Paris.
Este unul dintre cele mai prestigioase momente sportive ale anului, bucurându-se de mediatizare în toată lumea.
Turneul de la Paris este cel mai puternic turneu pe zgură și apare atât în calendarul ATP cât și în cel WTA.
Specialiștii o consideră deja favorita uriașă a acestui turneu de Grand Slam pe Simona Halep care a urcat din nou pe locul 2 WTA.
Cu trei finale în palmares pe zgura pariziană (înfrângeri la Sharapova şi Ostapenko şi victorie cu Sloane Stephens), Halep pare a fi cu un pas în faţa tuturor contracandidatelor în lupta pentru al doilea turneu de Mare Şlem al anului.