Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că de la 1 – 2 iunie vor fi luate, cu siguranță, noi măsuri de relaxare pentru că numărul cazurilor noi de COVID-19 este stabil, chiar dacă „situația nu este perfect rezolvată”.
Etapa de 14 zile în care s-au luat primele măsuri de relaxare în contextul epidemiei de COVID-19 se apropie de final, motiv pentru care autoritățile vor evalua situația și vor stabili la ce restricții se va putea renunța. Cea de-a doua etapă va începe la 1 iunie și se va finaliza în data de 15 iunie, când vor urma alte măsuri de relaxare, dacă număr cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 nu va avea o creștere necontrolabilă.
„Suntem într-o situație în care numărul cazurilor tot crește, scade, ține un nivel stabil. Per ansamblu suntem într-o scădere suntem într-o scădere, dacă luăm procentul cazurilor pozitive comparativ cu numărul testelor, însă situația nu este perfect rezolvată. Mai este timp care trebuie să treacă până avem certitudinea că situația este într-adevăr sub control. Este clar că vor fi măsuri suplimentare de relaxare care vor fi luate începând cu data de 1 iunie, 2 iunie”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.
Citește și: Pantofii de distanțare socială, invenția unui român pentru perioada pandemiei
Ce țară vecină cu România renunță la restricții de la 1 iunie
Raed Arafat: „Lucrurile care ne apropie de o viață normală probabil că se vor rezolva până în 15 iunie”
Care vor fi aceste măsuri de relaxare și cum vor fi ele luate urmează să fie discutat de grupul tehnico-științic și prezentat Comitetului Național pentru Situații de Urgență joi, 28 mai 2020.
„Vom avea o discuție, vom analiza, vom vedea și alte țări ce măsuri au luat sau au evitat să ia și, pe baza datelor pe care le avem, cu siguranță vor fi unele măsuri suplimentare pentru că, din fericire, până acum nu putem discuta despre o creștere necontrolabilă a cazurilor”, a explicat Arafat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai spus că majoritatea oamenilor a respectat măsurile de siguranță și este necesar să fie respectate în continuare măsurile de distanțare fizică și regulile compensatorii de protecție, adică purtarea măștilor și triajul la intrare în spațiile publice închise.
„Unele aspecte vor rămâne restricționate pe o durată mai lungă. Majoritatea lucrurilor care ne apropie de o viață normală probabil că se vor rezolva până în 15 iunie. Dar sunt anumite activități care pot fi considerate în continuare riscante de către specialiștii epidemiologi și să se recomande o perioadă mai lungă. Există țări care au astfel de activități și au rămas limitate până prin luna iulie”, a mai declarat Raed Arafat.
Și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vorbit despre noile măsuri de relaxare. Acesta a confirmat faptul că se vor redeschide terasele, dar nu a exclus probabilitatea de a fi ridicate mai multe restricții. Dacă lucrurile vor decurge normal, este posibil ca din 15 iunie să fie redeschise și plajele.
Sursă foto: Vlad Chirea/Libertatea
Ultima modificare mai 28, 2020 10:45 am