Queen a lansat un cântec cu vocea lui Freddie Mercury: „Am găsit o mică bijuterie”

.

Formația britanică Queen a lansat joi, 13 octombrie, la BBC Radio 2, un cântec cu vocea regretatului artist Freddie Mercury. Inedita înregistrare datează din 1988.

Membrii trupei Queen au lansat un cântec interpretat de Freddie Mercury, la 31 de ani de la moartea regretatului artist. Piesa „Face it alone” a fost înregistrată în 1988 pentru albumul „The Miracle” (lansat în 1989), dar nu a mai fost inclusă pe materialul discografic. Deși albumul de studio cu numărul 13 conține doar zece piese, artiștii ar fi înregistrat de fapt treizeci de cântece.

Membrii Queen, despre cântecul cu vocea lui Freddie Mercury: „Am găsit o mică bijuterie”

Am găsit o mică bijuterie a lui Freddie pe care într-un fel am uitat-o, a declarat toboșarul Roger Taylor în luna iunie.

Ne-am uitat la el de câteva ori şi am spus: „Oh, nu, nu putem salva asta cu adevărat”. Putem face asta şi asta. Este ca şi cum am pune bucăţile la loc. Dar este frumos, este o lucrare emoţionantă, a mărturisit și Brian May, potrivit news.ro.

„Face it Alone” nu este singurul single cu vocea lui Fredie Mercury, lansat după moartea solistului. În 2014 trupa a lansat pe albumul „Queen Forever” alte trei înregistrări făcute în timpul vieții lui Fredie și nedifuzate până în acel moment: „Let Me In Your Heart Again”, „Love Kills” şi „There Must Be More to Life Than This”.

Queen va lansa albumul „The Miracle” remasterizat

Melodia „Face it Alone” fost redescoperită de curând în arhiva formației Queen, care lucrează la o ediție remasterizată a albumului „The Miracle”, penultimul album de studio al trupei britanice. Acesta va include alte şase premiere, dintre care patru cu vocea lui Freddie Mercury.

Lansarea albumului reeditat ar urma să aibă loc în data de 18 noiembrie. Noua ediție ar avea opt discuri, care ar include și discuțiile dintre membrii trupei din studiourile aflate la Londra și Elveția, în care au înregistrat piesele pentru „The Miracle”, potrivit Digi24.

Citește și: Mama Monicăi Tatoiu a murit. „Eu mă bucur. M-am rugat să o ia Dumnezeu. Fără pomeni, fără priveghi!”

Delia, urmărită de un fan în parcul Herăstrău: „Mi-a băgat o lanternă în ochi”

Daniela Crudu își dorește un copil: „E și timpul meu”

Theo Rose și Alex Leonte, prezenți la aceeași petrecere. Cei doi foști iubiți sunt nașii unui băiețel

Queen, desemnată cea mai bună trupă britanică a tuturor timpurilor

În urmă cu mai mulți ani, Queen, formată din Freddie Mercury, Brian May, Roger Taylor și  John Deacon, a fost desemnatăcea mai bună trupă britanică a tuturor timpurilor, într-un sondaj organizat în rândul ascultătorilor BBC Radio.

În 2001 a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, galeria din SUA dedicată celor mai buni artiști „rock’n’roll”. A fost, de asemenea, aleasă în RockWalk of Fame de la Guitar Center de pe Bulevardul Sunset din Hollywood, California și în Hollywood Walk of Fame.

Queen a avut de-a lungul timpului un total de 18 locuri întâi la categoria album, 17 locuri întâi la categoria single și 8 locuri întâi la categoria DVD.

Melodia „Bohemian Rhapsody”, a trupei Queen, este înregistrată în Cartea Recordurilor ca fiind melodia nr.1 din toate timpurile. Piesa, cea mai complexă rapsodie făcută vreodată, a fost lansată în 1975. Single-ul care durează șase minute, a depăși 1,5 miliarde de vizualizări pe YouTube.

31 de ani de la moartea lui Freddie Mercury

Freddie Mercury s-a stins din viață în data de 24 noiembrie 1991. Muzician, cântăreț, compozitor, textier, vocalist al formației britanice de muzică rock Queen, Mercury avea doar 45 de ani când a fost răspus de SIDA.

Artistul a aflat că a fost infectat cu virusul HIV în 1987. În perioada 1990 – 1991, chiar dacă era extrem de slăbit, Mercury și-a dorit să continue să cânte și să înregistreze videoclipuri. Nu a dezvăluit natura suferinței sale decât cu o zi înainte să moară din cauza unor complicații apărute pe fondul sistemului imunitar foarte scăzut.

În urma conjucturii enorme din presă, în ultimele două săptămâni, doresc să confirm că am fost testat seropozitiv şi am SIDA. Mi s-a părut corect să ţin informaţia pentru mine până acum pentru a proteja viaţa privată a celor din jur. Totuşi, a sosit timpul pentru prietenii şi fanii mei din întreaga lume să afle adevărul şi sper că toată lumea mi se va alătura, mie şi doctorilor mei, în lupta împotriva acestei boli teribile, a transmis Freddie Mercury printr-un comunicat de presă, cu doar 24 de ore înainte să moară.

Solistul trupei Queen a avut o voce inconfundabilă. Un grup de cercetători europeni a studiat frecvenţa vocală şi vibrato-ului cântăreţului.

A fost probabil un bariton care cânta ca un tenor, cu un excepţional control al producţiei sale vocale, au concluzionat ei, potrivit romaniacultural.ro.

Tehnica sa vocală s-ar fi apropiat de cea utilizată de călugării tibetani.

Brian May, dezvăluiri dureroase despre ultimele zile de viață ale lui Freddie Mercury: „Își pierduse un picior”

Brian May, chitaristul trupei Queen, a oferit într-o nouă carte câteva detalii dureroase despre lupta lui Freddie Mercury cu SIDA, dezvăluind că artistul și-a pierdut o mare parte din picior înainte să moară și că refuza să vorbească despre boala lui.

Sigur, cu toţii ştiam că are SIDA, dar nu voiam să ştim. Ne-a spus atunci: Nu vreau să vorbesc despre asta şi nu vreau ca vieţile noastre să se schimbe. Asta este situaţia. Apoi a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a scris Brian May în cartea „Queen in 3 –D”.

Brian May a dezvăluit că Freddie Mercury își pierduse piciorul aproape în întregime, cu puțin timp înainte să moară.

Marea problemă a fost de fapt piciorul, pentru că, tragic, rămăsese foarte puţin din el. O dată, în timp ce luam cina, ne-a arătat şi mi-a spus: Brian, îmi pare rău dacă te-am întristat arătându-ţi, iar eu i-am răspuns: Nu sunt supărat, ci doar mă macină gândul că ești nevoit să înduri o suferință atât de cumplită, a mai povestit May. 

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton