Cercetările au plasat frica de a vorbi în public drept una dinte cele mai puternice plăsmuiri ale minţii. Paul Olteanu, trainer şi consultant în marketing personal, crede că există două mari surse ale anxietăţii şi oferă soluţii.
Cele mai mari probleme le ridică frica de necunoscut – de cele mai multe ori când vorbim, nu ne-am pregătit să ştim câţi oameni vom avea în faţă, cum arată sala, de unde vom vorbi, dacă avem sprijin tehnic sau nu (microfoane, lavaliere, pupitru, etc.). Cumulul micilor detalii pe care nu le ştim dinaintea discursului contribuie la nivelul general de stres şi ne formează să ne concentrăm pe orice altceva în afară de obiectivul nostru principal: să convingem publicul de ceea ce ne dorim.
A doua cauză este frica de dezaprobare – este o frică foarte profundă care este cultivată chiar de sistemul educaţional românesc. De obicei în şcoală, când eram ridicaţi în picioare, aproape niciodată nu se termina cu vreun rezultat benefic pentru noi. Mai mereu era vorba de vreo pedeapsă, atenţionare sau tratament coercitiv. Din pricina asta, ca adulţi, ne-am obişnuit să credem că atunci când urmează să vorbim în public, auditoriul nostru o să dezaprobe ceea ce urmează să spunem.
Ambele probleme pot fi rezolvate cu pregătire şi antrenament. Prima frică se rezolvă prin eliminarea căt mai multor necunoscute înainte de începerea discursului, iar a doua cu o pregătire foarte temeinică pe subiectul pe care urmează să vorbim. Nici în şcoală şi nici acum nimeni nu o să dezaprobe o persoană care ştie bine lecţia şi transmite încredere.
Din experienţă am observat că există două ingrediente cu o capacitate excepţională de a reţine atenţia auditoriului: pasiunea şi umorul vorbitorului. Până în prezent, nu am văzut nici măcar un caz în care un om care vorbeşte cu pasiune şi umor despre ceva în care crede şi în care pune suflet să plictisească un auditoriu.
Înainte de a vorbi în public, gândeşte-te la aceste lucruri esenţiale:
Pregăteşte-te înainte de a vorbi. Se spune că pentru fiecare minut de discurs e bine să-ţi iei o oră de pregătire. Nu aş merge chiar pănă acolo, dar totuşi cred că fiecare minut de discurs merită măcar două minute de pregătire. Poţi să scrii discursul, să memorezi ideile principale şi să gândeşti totul ca o mini piesă de teatru în care tu eşti regizorul.
Pune-te în pielea publicului tău, empatizează: Gândeşte-te la ce e important pentru el, ce e interesat să audă, ce nevoi are, ce dispoziţie are ca să te asculte şi calibrează discursul tău la aceste lucruri.
Formulează o introducere cu cârlig şi o încheiere memorabilă: Introducerea şi încheierea sunt două momente critice în discurs. O introducere făcută cum trebuie captează atenţia auditorilui, iar o încheiere memorabilă îl pune pe gânduri sau îl mobilizează către obiectivul pe care i l-ai pregătit.
Vorbeşte doar pe teme pe care te simţi confortabil: Expertiza şi siguranţa pe un subiect vor elimina din emoţii. Recomandarea mea este să abordezi public doar subiecte pe care le stăpâneştişi în care ai fluenţă.
Cum transmitţi mesajul este mai important chiar decât mesajul. O dovadă vie a acurateţii acestei afirmaţii o ilustrează din nou mediul academic: aminteşte-ţi câte cursuri şi informaţii intrinsec interesante au devenit brusc plictisitoare când au fost livrate de cineva lipsit de abilităţi oratorice. Discursul public bine gândit şi bine rostit este îmbinarea perfectă între formă şi fond, între stil şi conţinut.
Contactul vizual îndeplineşte o funcţie dublă în discurs. Pe deoparte, atunci când privim în ochi membrii ai auditoriului (preferabil pe cât mai mulţi dintre ei) îi facem mai atenţi şi mai prezenţi la ce avem de comunicat. Pe de altă parte, contactul vizual cu publicul ne ajută să primim feedback imediat din sală. Ochii oamenilor sunt cea mai bună cale să aflăm dacă ceea ce spunem e interesant sau nu, dacă sunt cu noi sau nu. Iar asta e foarte util: dacă ne dăm seama că îi pierdem,
Cele mai mari şi frecvente greşeli pe care le poţi face înaintea unui discurs sunt:
• să nu te pregăteşti; • să crezi că publicul are ceva cu tine;
• să vorbeşti despre lucruri la care nu te pricepi.
Dacă simţi că publicul e nepriete-nos, înseamnă că:
• nu ţi-ai probat încă suficient expertiza şi statutul.
Publicul are nevoie de dovezi suplimentare că are sens să te asculte şi până nu i le oferi o să se poarte neprietenos;
• publicul are motive de discomfort: discursul e prea lung, e necesară o pauză sau se apropie prânzul.