Helena Rubinstein a fost o importantă femeie de afeceri și totodată una dintre cele mai bogate din lume. Femeia a reușit să își construiască un imperiu din combinații de ierburi, migdale și extract de brad din Carpați.
Helena Rubinstein le-a impresionat pe australience cu cremele sale
Helena Rubinstein a fost o antreprenoare americană, de origine polonă și etnie ebraică, care a dezvoltat un imperiu ce îi poartă astăzi numele. Helena s-a născut în Cracovia, pe 25 decembrie 1870.
Pentru că tatăl ei nu a fost de acord cu alegerea soțului său, Helena Rubinstein a decis să se mute din Polonia, țara ei natală, și s-a dus să trăiască în Australia, la unchiul său. În bagaje nu a uitat să pună o duzină de cutii de creme de-ale mamei sale, realizate din combinații de ierburi, migdale și extract de brad din Carpați. Australiencele au fost foarte impresionate de aceste creme, încât mama Helenei a trebuit să îi trimită altele în câteva luni. Mica negustoare a avut un succes neașteptat și în scurt timp și-a pus bazele propriului magazin în Melbourne. Acolo l-a întâlnit pe jurnalistul Edward William Titus, iar cei doi s-au căsătorit în iulie 1908, la Londra.
Helena Rubinstein a fost o mare susținătoare a unui stil de viață sănătos
Helena a reușit din greu să își facă afacerea proftabilă. Câțiva ani mai târziu, în 1905, a mers în Europa pentru a studia progresele în tratamentele dermatologice, iar când s-a întors și-a chemat surorile pentru a o ajuta în afacere. În 1908, a mers la Londra cu aproape 100.000 de lire sterline pentru a investi în afacerea ei, iar în mai puțin de un an și-a deschis un salon de înfrumusețare renumit. Femeia de afaceri a fost, de-a lungul carierei, atât rivala lui Elizabeth Arden, un alt nume mare în domeniu, cât și a lui Charles Revson. În anul 1928, Rubinstein și-a vândut afacerea către Lehman Brothers, dar a cumpărat-o înapoi mult mai ieftin, ca urmare a prăbușirii pieței bursiere. O mare susținătoare a unui stil de viață sănătos, a îngrijirii și înfrumusețării, Rubinstein a murit la New York, pe data de 1 aprilie 1965, la vârsta de 94 de ani. Un an mai târziu, i-a fost publicată autobiografia, „My Life for Beauty”.