Povestea Georgiei Tann, care a condus între anii 1920 – 1950 o rețea criminală prin intermediul căreia a răpit peste 5.000 de copii proveniți din familii sărace pentru a-i da bogaților sau pentru a-i chinui, șochează și astăzi.
Georgia Tann s-a născut în 1891, dintr-un tată judecător și o mamă profesoară. De mică și-a dorit să calce pe urmele tatălui și să devină judecător, dar familia i-a interzis acest lucru. Așa că s-a reprofilat către o carieră în asistența socială.
Strategia diabolică a Georgiei Tann de a face trafic cu copii
Primul ei job a fost în Mississippi, în 1916, la un centru de asistență socială pentru copii. Acolo, le găsea copiilor proveniți din familii sărace și cu probleme, părinți cu situații materiale bune și cu poziții bune în societate. Ulterior s-a aflat că o parte dintre copiii oferiți familiilor bogate erau supuși abuzurilor fizice și sexuale, sau chiar încredințați pedofililor. În 1924, Tann a fost concediată când conducerea centrului a descoperit ce se întâmplă cu copiii cărora ea le găsea familii, notează NY Times.
Tann s-a mutat în Memphis, în același an. Acolo, tatăl ei influent s-a folosit de relațiile lui pentru a-i asigura un job ca secretar executiv în centrul de adopție “Tennessee Children’s Home Society”. Cinci ani mai târziu, a devenit directorul executiv al centrului.
În Memphis, și-a construit treptat o rețea de medici, avocați și judecători care, în mod mai mult sau mai puțin conștient, au ajutat-o să „șteargă trecutul” bebelușilor și al copiilor aflați în grija ei.
O bună perioadă de timp, în județul Shelby s-a înregistrat cea mai mare rată a mortalității infantile din cauza deceselor copiilor din “Tennessee Children’s Home Society”.
Cererea pentru copiii din centrul lui Tann creștea văzând cu ochii datorită metodei folosite de femeie de a le “șterge trecutul” celor mici. Așa, nimeni nu punea întrebări referitoare la părinții naturali ai copiilor.
Răpirea copiilor din familiile cu neajunsuri
Pentru că începuse să rămână fără “marfă”, Georgia Tann a decis să recurgă la metode nefaste de a face rost de copii, cum este răpirea. Ea se ducea la familiile cu lipsuri și se oferea să le îngrijească micuții. Odată luați la centru, nu aveau să se mai întoarcă niciodată acasă. Sau pur și simplu ademenea copiii pe străzile din cartierele sărace oferindu-se să-I plimbe cu mașina ei luxoasă, iar apoi îi ducea la centrul social. Dacă se întâmpla ca părinții naturali să întrebe de copii, Georgia le spunea că au murit din cauza problemelor de sănătate.
Tann își găsise o clientelă selectă care garanta plata taxelor de creștere a copiilor pe care ea îi oferea. Costul unei adopții se ridica la circa 750 de dolari. Și își dezvoltase o adevărată strategie de marketing pentru a da copiii, plătind pentru reclame în ziare și publicații.
Vedetele luau copii de la ea
“Ei pot fi cadourile voastre de Crăciun” – suna un anunț, în dreptul unei poze cu copiii aliniați și forțați să zâmbească. Într-o altă reclamă, textul suna în felul următor: “George vrea să se joace. Dar are nevoie de un tătic, pentru ca echipa lui să fie competă.”
Nume sonore de la acea vreme, precum actrițele Joan Crawford sau June Allyson au adoptat copii de la Tann. Chiar și guvernatorul din New York a luat doi copii de la ea. Iar apoi a inițiat o modificare a legii adopției, pentru ca viitorii copii adoptați să nu-și poată găsi ușor părinții biologici.
Copiii care rămâneau în centru și nu-și găseau familii, erau supuși unor orori de neimaginat. Ei erau abuzați, bătuți până la deces, ținuți în soare sau înfometați până mureau. Chiar și Tann profita de copii, abuzându-i sexual împreună cu restul echipei ei.
Ororile au încetat în 1950, după alegerile guvernamentale.
Judecătorul Robert Taylor urmărea cazul de ani buni, dar nu putea acționa din cauza jocurilor de putere. El a pus-o sub acuzare pe Georgia Tann. Trei zile mai târziu, pe 15 septembrie 1950, Tann a murit de cancer. Ea nu a mai apucat să fie trasă la răspundere. După moartea ei, s-a estimat că din adopțiile ilegale a peste 5.000 de copii, strânsese o avere de mai bine de 1.000.000 de dolari.