Părintele Vasile Ioana a vorbit, în cadrul unei transmisiuni live pe Youtube, despre Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. El le-a transmis credincioșilor cum ar trebui să se comporte în această perioadă
„Am început Săptămâna Pătimirilor și suntem în logica suferinței, paharul suferinței Domnului. A început să se reverse asupra iubirii sale și în momentul acesta începem să întrevedem suferința uriașă prin care va trece Domnul”, a afirmat părintele Ioana.
„Ce ar trebui să facem noi în această săptămână? Cum ar trebui să ne comportăm noi, creștinii, în această săptămână, vreau să știți că vă rog să încercați să transformați această săptămână în cea mai frumoasă săptămână a anului bisericesc, în cea mai pură, în cea mai profundă”, a subliniat el.
„Vă spun asta pentru că în momentul acesta Mântuitorul se îndreptă către patima sa. Și noi ar trebui să împreună pătimim cu Domnul. Pentru ca să împreună înviem cu el”, a explicat părintele Vasile.