Home > Diverse > (P) Citiți etichetele de pe produsele alimentare și evitați risipa – concluziile principale ale celei de-a opta ediții a Sărbătorii Gustului
(P) Citiți etichetele de pe produsele alimentare și evitați risipa – concluziile principale ale celei de-a opta ediții a Sărbătorii Gustului
Prânzul sau gustările de la birou sigur iau proporții mai puțin obișnuite mai ales în această perioadă, în care au loc, de obicei, excese alimentare. Vestea bună este că poți corecta aceste obiceiuri în familie, prin câteva exerciții pentru o alimentație sănătoasă.
Aceasta a fost una dintre premisele pe baza cărora s-a organizat Sărbătoarea Gustului, eveniment cu latură educațională, care susține o alimentație sănătoasă și dobândirea unei atitudini eco-responsabile.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Sărbătoarea Gustului, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, Ministerul Agriculturii, Ministerul Educației și Ministerul Mediului.
Tema centrala a acestei ediții a fost educația pentru o alimentație sănătoasă și diversificată. Practic, este nevoie să acorzi atenție calității produselor alimentare, prin deprinderea reflexului de a citi etichetele și prin lupta împotriva risipei alimentare.
Evenimentul a avut loc la Școala Centrală din București și s-a adresat în principal părinților și copiilor. A fost realizată, în acest scop, și Broșura Pedagogică, lansată în cadrul festivalului Sărbătoarea Gustului, un ghid de exerciții și subiecte pentru o alimentație sănătoasă și o atitudine eco-responsabilă, abordate într-o manieră creativă și dinamică prin implicarea părinților. Se adresează unui număr de aproximativ de 200.000 elevi de clasa a III-a și 25.000 cadre didactice din România.
În broșură se regăsesc subiecte de actualitate cum ar fi : importanța meselor principale, a micului dejun și alimentația diversificată, precum și înțelegerea și deprinderea reflexului de a citi etichetele produselor alimentare.
Sărbătoarea Gustului, ediția cu numărul VIII, își propune o colaborare mai puternica și strânsă între elevi, învățători, părinți și Chefi bucătari pentru o alimentație diversificată și echilibrată și dobândirea unui comportament responsabil în relația cu mediul înconjurător.